already always past…

imperfect.

tot de primăvară

dar când ştiu c-o să [te/ne]-ngheţe
iarna mizerabilă,
mă cuprinde o tristeţe
iremediabilă…

2015 etc.

i’m slipping away.

change

‘fiecare ne spunem: aşa trebuie să fie…’ [ş.a.d.]

it’s been a long day
and all i’ve got to say is i’ve been wrong
so take a leave of absence
tell me you’ll be gone

it’s been a long day
it’s been a long week
and all the lines come down heavy on me

it’s been a long week
i’m finally feeling like it’s okay to break
it’s been a long day
it’s been a long year
and all this mess around me’s finally cleared

it’s been a long year
and i’m feeling ready to be here

wish i… [d.d.]

do i?

loveblind. i wish

i loved you like a brother
and i loved you like a child
and i loved you like a lover
and i loved you dumb and colorblind
and i loved you like a mother
even after all you’ve done

and i loved you like no other
but i know you’re not the one…

and i loved you in bright orange
and in violet and in green
and i loved you in such colors
as your eyes have never ever seen
and i loved the way you acted
but your one trick pony’s dead
and i loved you unprotected
but you only love in red

i know it’s dark for good
i never listened when i should
you only see in black and white
so go on back to your own kind
and i’ll go back to mine

i loved you like a brother
and i loved you like a child
and i loved you like a lover
and i loved you dumb and colorblind
and i loved you like a mother
even after all you’ve done

and i loved you like no other
but i know you’re not the one…

going places

all god’s children need traveling shoes
drive your problems from here.

all good people read good books.

in the morning when i wipe my brow,
wipe the miles away.

look, my eyes are just holograms.
look, your love has drawn red from my hands.
from my hands you know you’ll never be
more than twist in my sobriety.

different thoughts are good for me.

up in arms and chaste and whole
all god’s children took their toll.

cup of tea take time to think, time to risk a life.

sweet and handsome.

half the people read the papers,
read them good and well.

pretty people, nervous people.

înnoptire

încet, se destrăma vremea.

ailment

i am suffering from the ghastliness of mornings.

eres [e.d.]

erai atât de calm
că puteam însămânţa un câmp întreg de grâu
în rochia aia albă şi inegală
iar ţie nu ţi-ar fi tresărit nici pleoapa, nici vorba.

eu mă sprijineam
de-o muchie de iarnă de pe-o hartă fantastică
din altă poveste
şi n-am observat că în timpul ăsta mi se sfâşia învelişul.

îmi spuneai nişte lucruri
care îmi erau atât de străine
încât mi-a trebuit mult mai mult de-o ninsoare mănoasă
şi câteva sute de verbe ca să înţeleg.

 
nu ţi-aş spune lucrurile astea
dacă n-aş şti că livada mi-era, în sfârşit, înflorită şi întinsă
şi că tu de-abia aşteptai
să apuci toporul şi să-l înfigi în rădăcini.

un colaj întârziat [m.i.]

dar acum, am mai fost
într-un asemenea întuneric şi ştiu
ce înseamnă conştiinţa că orice ai face, oricât
ţi-ai ţipa neputinţele, spaimele, cu mâinile pe pereţi,
nu se ajunge la altă fiinţă.
acum ştiu. şi nu-nseamnă nimic asta.
şi dacă-mi amintesc de ceea ce a fost atunci adevărat,
nu înseamnă nici asta nimic. acum,
vorbele, fricile de atunci sunt fără culoare,
ca nişte desene dintr-o carte care acum
nici nu-mi mai place.

(într-o carte ar fi fost
mai simplu. acolo ajungea să te ridici de pe scaun,
într-o amiază, şi fără să crezi că ar începe
sau se sfârşeşte ceva, să părăseşti încăperea
cu mobilele bine ştiute, să cobori şi să mergi un timp
prin amiaza posomorâtă, pe străzile umede,
până ajungi, undeva, la marginea oraşului.
asta într-o carte.)

jocul în care te prefaci că eşti o alta fiinţă
şi dintr-o dată ştii să te apleci într-un anume fel
spre ea şi să-i spui lucruri minunate şi multe,
(cum niciodată n-ai fost în stare
s-o faci), jocul acesta, gâfâitor, sau uneori calm,
înscriind în jurul unei fiinţe vremuri, sau spaime
şi oprind timpul, sau, dimpotrivă, făcându-l adevărat
inimii. exact atât cât durează (jocul acesta de-a altă fiinţă).
un joc cu mâinile întinse.

(vorbe, nu?
o parabolă despre moartea în lumina uriaşă
a unui ochi cu străvezimi înşelătoare, mai încetinite,
şi se termină. şi pe urmă închizi cartea)

nu poţi s-o iubeşti chiar de fiecare dată.
de cele mai multe ori
o recunoşti doar. constaţi că o ştii mult prea bine,
că e inutil să mai încerci.

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti.

(însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele,
să însemne ceva-ceva ce nu se mai aşază
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine. că simţi.)

să fii în stare să fii lucrarea mâinilor tale,
a minţii tale, să fii de pildă închipuirea pe care ţi-o faci
despre o fiinţă. care există, pe care o vedeai
uneori foarte des – închipuirea despre unele împrejurări
în care acea fiinţă joacă un rol – ca într-o ştiută
piesă de teatru.

asta însemnând
că n-ai să mai vezi niciodată oasele mici ale gleznei
vreunei făpturi tinere – oprită, aşteptând,
printre case înalte.

însă, acum, eşti oprit în prag
şi-ţi spui că, uite, nu mai trece vremea – şi dac-au să crească
umbrele în spatele tău, în case de lemn greoaie,
să nu întorci capul, să-ţi spui doar că aici s-au oprit
şi timpul şi locul, şi nu mai au drum până la inima ta,
şi că s-a sfârşit totul.

ai putea să alegi – numai că nu mai sunt adevărate
feţele lor – cu pleoapele grele.
a trecut demult, au murit
ceasurile când mi se păreau minunate.

poţi să-ţi spui că ai fi în stare
cu adevărat să fii tu însuţi, o clipă, o vreme,
viaţa ei – şi să-ţi spui că ea ştie
asta – că ştie că atunci ar intra în carte,
cu toată viaţa ei, şi fiinţele care-i sunt
ei lumea. ar intra în fiinţa ta ca într-o carte
pe care tu n-o citeşti.

faţa ei aplecată pe care ai să vezi
cum se răsfrânge lumina bolnăvicioasă de afară şi ea
chiar să creadă că eşti real. şi afară să ningă cu mulţi
fulgi funebri, şi tu să îi vorbeşti, fără să te mai asculţi.

că-
ci nu mai există de la un punct urmare.
(dar asta se-nvaţă în timp şi cu spaimă
se acceptă.)

(amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă
din mâini se pot rostogoli foarte departe
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna,
din ce în ce mai lungă, în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)

closure

i too lied once, two nights ago. but i believe it was the only way i could do it.

it did come, but you did hit it [j.w.]

he was always a little boy, and i am upset that i didn’t look after him, upset that there are so many kids who never get looked after, and so they can’t grow up. they can get older, but they can’t grow up. that takes love. if you are lucky the love will come later. if you are lucky you won’t hit love in the face.

altă poveste de iarna [i.b.]

melc, melc, ce-ai făcut,
din somn cum te-ai desfăcut?
ai crezut în vorba mea
prefăcută… ea glumea.
vezi?
ieşişi la un descântec,
iarna ţi-a muşcat din pântec.

ai pornit spre lunci şi crâng,
dar pornişi cu cornul stâng.

iarna coarnele se frâng,
melc nătâng,
melc nătâng.

too many

contaminated spaces,
tainted objects,
malignant maps.

sickening thoughts.

rod: anger

i’m not sure why it’s easier to delegate my feelings to someone else’s words. it’s the gratification in the search too, but it’s more than that. it’s a sense of making it a bit less sharp, less imperative, less real. less mine.