Archive for February, 2010

h1

entry de pe un blog care nu mai e

February 7, 2010

stăpâne, stăpâne, mai cheamă ş’un câne…

Advertisements
h1

la vita è bella sau fraţii noştri oamenii

February 6, 2010

‘Chirnogi 13 ian. 1951
Dragii mei,
[…]
După cum ţi-am spus când m-ai vizitat, de aproape o lună lucrez la birourile fermei Chirnogi şi puşcăria a luat un chip mai dulce şi uneori am iluzia acelei libertăţi care e atât de relativă.
[…]
“Hoţii”, cum ne numim noi înşine, în general sunt aproape toţi interesanţi, reprezentativi sau măcar amuzanţi. La început i-am privit ca un sălbatec, cu ostilitate şi eram privit la fel. Astăzi lumea asta pestriţă mi-e prietenă şi majoritatea îmi sunt dragi. Fiecare are anecdota sau tragedia sa. Împrejur nu sunt decât fraţii noştri “oamenii”.
Enescu, zis Coca, vecinul meu, a desvelit nişte vagoane frigorifice de preţuita lor tablă de zinc (o zbârnâială care n-a mers, cum spune el). Este tare îndatoritor, neîntrecut în spălatul rufelor şi cu o înclinaţie bolnăvicioasă pentru mici furtişaguri alimentare. Tomescu, “medic veterinar”, un om tăcut şi cumsecade, a încurcat nişte seruri şi a trimis fără voia lui şi a lor vreo câteva duzini de cai la “şcoala de îngeri”. Mielu, zis “Lăptarul lui Cristos”, avea 70 de vaci cu lapte şi nu a fost de acord cu unele taxe şi cu grosimea laptelui. Doarme în permanenţă şi cumpără orice se oferă spre vânzare pe piaţă, dat fiind preţurile scăzute şi eventualitatea unui ciubuc afară.
Amicul Boţ de la “etaj” a muşcat pur şi simplu din nasul soţiei infidele care spre mirarea noastră îi scrie regulat fără să ţină seama că e cârnă.
Tudorică are şi el o întâmplare nostimă care, spre ghinionul lui, seamănă a şantaj. E cel mai vesel dintre toţi, plin de viaţă, exuberant şi impetuos. Munceşte râzând şi dacă îi oferi o ţigară o ia graţios şi îţi spune convins:
– Prietene, te-ai ridicat foarte mult în ochii mei. Să ştii!
Bradu lucrează cu mine la birou. E un băiat deştept şi bun. A avut ghinionul că proprietarii maşinilor cu care a făcut comerţ plângeau. Are doi ani şi o soţie tânără şi frumoasă care când îl vizitează nu-i mai suportă privirea iscoditoare.
Dan, “profesorul”, cum i se spune, s-a îndeletnicit, pe lângă catedră, şi cu spargerile. A dat 28 de “găuri”. În ultima a avut ghinion. Surpriză şi stupefacţie în lumea lui. Tot timpul liber joacă şah cu bucătarul.
Nea Gogu a fost şef de gară şi într-o noapte două trenuri…… Dar câte poveşti nu sunt îngrămădite aici.
[…]
Haşu, profesorul meu de engleză, recomandă în asemenea ocazii muzică de Beethoven. Cum dracu? Când Tudorică sbiară cât îl ţine gura un nou cântec “en vogue” aici “Tinerel m-am însurat, măi!”
Înclinat către lucrurile vesele şi plăcute – uşuratec – mă desprind uşor din toate gândurile grele. Optimismul meu puternic învinge şi mă gândesc cu plăcere că în curând voi fi între voi. Până atunci vă îmbrăţişez cu dragostea ce v-am purtat-o totdeauna.
Gică’

[D010316, vol. 65, ff. 3-10; manuscris, cerneală albastră, file A5]