Archive for November, 2009

h1

‘carte de colecţie’ [p.p.]

November 30, 2009

‘- Aşa că tu crezi în dragostea la prima vedere?
– De ce întrebi? Eşti în criză de timp?’

singurul lucru cu o urmă de haz într-o sută de pagini. desigur, doar pentru că eu nu mai auzisem calamburul. în rest, clişee, comentarii inepte, observaţii revoltătoare. dar z. îmi place periculos de tare.

h1

fear me [d.p.]

November 28, 2009

at my crust
i’m violent

right down deep
i’m violent

at my finger tips
i’m violent

in the glands of my breasts
i’m violent

in the shield of my cervix
i’m violent

in my feral womb
i’m violent

fear me fear me fear me

i’m female.

h1

mulţumim, acum ştim.

November 26, 2009

slight hurt that took on broader meanings.
the fall is soon to be over.
nobody’s doing.

h1

aseară

November 22, 2009

aş fi vrut să fiu în oraşul acela nestatornic, cu străzi labirintice şi coridoare apoase. sau oraşul să fie aici. pentru că mirosea a noapte rece, pentru că s-a schimbat decorul, dar era tot cald, pentru că am băut vin fiert.

h1

7 ноябрь

November 7, 2009

de dimineaţă reciteam o conversaţie care a avut loc în urmă cu exact doi ani. de pe un alt continent, se vorbea despre o aniversare de 90 de ani.

h1

o chestiune personală [v.e.]

November 5, 2009

“Acum câţiva ani am fost să revizitez unele locuri din fosta URSS. Am ajuns la Leningrad, actualul Petersburg. În unul dintre cartiere unde în perioada sovietică exista metrou, acum nu se mai circulă decât la suprafaţă. Vă amintesc că oraşul este construit pe apă, pe o mlaştină. Acolo curge râul Neva, iar metroul e săpat foarte adânc. Ca să ajungi până jos, pe peronul metroului, mergi cu câteva rânduri de scări rulante. De ce nu mai circulă metroul în cartierul respectiv? Din simplul motiv că a fost construit pe un loc unde curge un râu subteran. În comunism, metroul funcţiona, vă asigur. Cum s-a întâmplat totul? În anii construcţiei existau proiecte şi termeni de finalizare bine stabilite, ca şi astăzi, însă atunci comanditarii aveau alte forme de sancţionare. Acea aripă a metroului trebuia să fie dată în exploatare la o dată exactă. Când s-a ajuns la un anumit tronson, s-a dat peste un râu subteran. Existau soluţii inginereşti de deviere a râului sau de deviere a liniei metroului, însă timpul nu mai permitea acest lucru. Termenul era termen. Partidul nu ierta amânările unor astfel de lucruri. Şi atunci s-a apelat la alţi specialişti, din alt domeniu. S-a găsit soluţia genială şi finală: să se îngheţe râul. Aşa că s-au instalat nişte congelatoare atomice imense şi s-a îngheţat râul, sursa de apă. Vă întrebaţi care sunt costurile unor astfel de instalaţii şi ale menţinerii lor în permanentă funcţionare? Acestea sunt false întrebări. Instalaţiile despre care vorbim sunt opere de artă totale, ele nu suportă asemenea întrebări. (Şi, apropo, de unde până unde operele de artă totale, operele de ştiinţă totale au de-a face cu profitul, utilul şi, cu atât mai mult, cu întrebările? Ele sunt scopuri în sine.) Astfel de soluţii nu ar exista niciodată în ţări cu alte regimuri politice. Dovadă că instalaţia a funcţionat până la prăbuşirea URSS.
A venit democraţia şi congelatoarele s-au oprit, apa a inundat metroul şi poporul a ieşit la suprafaţă şi a văzut că pe roşul flamurii sovietice a scris cineva cu alb: aloc-acoC – pardon, invers: Coca-cola.”

Două concluzii:
1. M-am liniştit: am avut dreptate. Se construieşte un tronson de metrou la poalele blocului unde stau. Se construieşte de mult. Construcţia a început înainte de 1990, dar a fost întreruptă. S-a relut acum câţiva ani; eu ştiu şantierul de la începutul lui 2003. În fiecare an, ultima cifră a termenului de finalizare a lucrării se schimba: 3 în 4, 4 în 5, 5 în 6 etc. La un moment dat cred că s-a plictisit şi pictorul de cifre sau poate a considerat inutilă consumarea vopselei, aşa că termenul a rămas prin 2007. De curând am aflat că nu mai sunt fonduri şi lucrarea se va întrerupe, din nou, pe o perioadă nedeterminată. Coca-Cola însă avem din belşug.
2. Povestea lui Valer şi a fratelui său nu este o hiperbolă. Cănuţa cu apă pentru părinţi este reală, ca şi căldarea smălţuită, tractorul cu o sută de litri de apă, fântâna cu apă ca lacrima, biserică şi cruce de două tone, cele cinci fântâni cu cinci biserici cu cinci cruci de trei tone, iazul de la marginea satului, şanţul de douăzeci de kilometri până la Nistru, cei zece kilometri pătraţi din oceanul Pacific, casa părintească reconstruită pe fundul oceanului, sub cupolă de sticlă la cinci kilometri adâncime, staţia atomică de filtrare a apei, cele trei nave pornite spre Polul Nord, cele două mii de urşi polari şi zece mii de foci care au arat un aisberg, baza nucleară de topit gheţari cu un reactor pentru producerea curentului electric şi un generator în jurul căruia erau montate douăzeci de milioane de rozete cu câte un chiftilnic care în douăzeci de minute au lăsat Polul Nord în jos cu cincizeci de metri. Datoria este datorie.