19 septembrie

după restanţă am trecut pe la rectorat şi am încheiat 14 ani. pe urmă m-am dus la colocviul de practică. ca în fiecare an. acum aştept să mă lovească – este încă numai la nivel de suprafaţă.

have

i used to have almost nothing. now i have less.

sictir

un telefon că a fost publicat, un regret că a apărut – oricum târziu – cu o mică omisiune, un alt telefon că va fi lansat, o întrebare pentru că ştiu destul de bine conţinutul. dar NU.

ha

„În definitivarea şi structurarea acestui prim volum de sociologie urbană interbelică un rol important l-a avut T.-E.V., căreia îi aduc mulţumirile cuvenite”.

8 y

are now over.

un fel de frustrare [matei 25:29]

pentru că celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos;
dar de la ce[a] ce n-are, se va lua şi ce are!

diagnosis

i hoped last week was the last week. but this one was also full, exhausting, usual. and it will continue the same way. the next one doesn’t look much different. neither does the one after. and the one after that.

i can’t change, apparently.

quitter [j.-p.s. et a.de s.-e.]

‘l’enfer, c’est les autres.’

ms. cellophane

should’ve been my name.

ticală [înv.]

ticălos, a ticăloşi, ticăloşesc, ticăloşie, ticăloşeşte.

useless

– e a treia săptămână de muncă administrativă la admitere de dimineaţă până seară, inclusiv în weekend, până acum;
– nici nu s-a început lucrul la statul de funcţii;
– am fost indusă în eroare de d.f., repetat, în mai multe privinţe – şi anul trecut, şi anul ăsta;
– nou-venite/ţi sunt mai sus decât mine;
– desigur că universitatea nu mi-a aprobat cererea de finanţare la conferinţa de la n.o.;
– în cel mai bun caz, de săptămâna viitoare, voi preda tot ceea ce nu mă interesează;
– am întrerupt investigaţiile, iar pe cele mai importante nu le-am început: bani.

predomină furia şi sentimentul de nedreptate.

primăvară

lucruri înainte simple, chiar plăcute, devin din ce în ce mai apăsătoare, aproape imposibile.

în care aflăm un rezultat neaşteptat,

dar previzibil în noile circumstanţe: universitatea poate fi foarte darnică, binevoitoare şi deferentă, chiar, dacă sunt utilizate pârghiile potrivite. care însă nu-mi aparţin, nu am fost întrebată sau macar anunţată înainte şi cu care sunt în profund dezacord. unele lucruri mi-au fost date peste cap – paradoxal, din prea multă bunăvoinţă. mulţumesc, oricum. continuarea, însă, va fi mai dificilă şi mai costisitoare decât credeam.

cam cum ziceam ieri. sau ca în bancul ăla cu bulă şi bătrâna care nu voia să treacă strada, but she didn’t have much choice.

în care universitatea pare că ar vrea, dar nu din tot sufletul

1. prima dată am fost la directorul A., doar pentru a întreba dacă există o structură, vreo posibilitate. a spus că da, să scriu o cerere şi va susţine el cererea în senat.
2. zis şi făcut, a doua zi m-am prezentat cu scrisoarea. nu era bună, trebuia adresată prorectorului P. şi trebuia să fie semnată de directoarea departamentului şi de decan.
3. bun, două zile mai târziu am dus sus-ceruta cerere, cu tot cu semnături şi cu o scrisoare oficială de invitaţie de la universitatea americană. nici aşa n-a fost bine: îmi trebuie şi un formular de la dna B., de la biroul de relaţii internaţionale.
4. biroul de relaţii internaţionale: lumea amabilă, îmi imprimă cererea, trebuie să mai obţin semnăturile mai-sus-obţinute şi pe aceasta cerere. nu e însă clar din ce fonduri să bifez că cer banii şi nici cui trebuie să-i las cererea.
5. cu toate cererile, dovezile şi formularele completate, semnate, ştampilate şi înregistrate [şi la registratura normală, şi la cea financiară] mă duc la directorul A. el nu e acolo. secretara nu ştie cui trebuie lăsată cererea, dar e amabilă. mă sfătuieşte s-o las la ea, că o dă ea mai departe. ba chiar îmi da şi o hârtiuţă roz pe care să-mi trec numărul de telefon.

[a, şi în clădirea rectoratului e minunat de cald, chiar şi pe culoare.]

– va urma –

have a happy and accomplished academic life!

Dear Ms. V…,

Thank you for your prompt email and confirmation. To answer your
question, because of the organization’s limited funds for the
conference, we are not able to provide financial support for presenters.

There are, however, a number of relatively affordable places in
Bloomington where one can stay. I understand that airfare would be the
biggest expense, but if there are any possibilities for funding from
the University of Bucharest, please do try them. I hope that the
current financial situation will not keep you from attending. Thanks
again and please contact me about any other details.

Best,
C…

urare

în dimineaţa asta, în staţia autobuzului 300, un bătrân cerşetor mi-a făcut o urare interesantă: “să ai multă carte!”. seamănă cu un alt îndemn, din urmă cu câţiva ani, făcut de un vameş la curtici. se pare că m-am conformat, dar la ce mi-a folosit?

i’m sorry [or just a myth/ology]

i’ve been playing this video for the last three years in my seminars. i used it today too, to illustrate and discuss myths and mythologies.

i once considered it one of the most beautiful love songs. now it only makes me realize i made numerous mistakes, i was wrong many times, i misjudged people, i hurt a few. and i hurt myself. maybe one of those gods is showing me this by taking me apart: i’m looking through one eye anyway, it wouldn’t be much of a change to be hopping around on one foot.

yet, i did not deny. maybe i just misrecognized.

wywh

same signifier, radically different signified.

4.5 percent

that’s how much i earn, comparatively. so what did i expect, huh?
but it’s alright, i started paying back my debts: i hate to think that i owe anything or that i interfered with the said ‘calculations’.

ministerului educaţiei, din suflet,

pentru salariile mai mici, dar normele mai mari;
pentru standardele de promovare ‘înalte’, dar absenţa resurselor care ar putea permite realizarea lor;
pentru condiţiile de predare-învăţare care includ: frig în săli precum afară, cumpărarea de către cadrele didactice a consumabilelor necesare procesului pedagogic; fotocopierea, tot din resurse proprii, a materialelor necesare cursurilor şi seminarelor.
desigur, lista ar putea continua.

constraints

i understand to a large extent, but i still choose to refuse.
most probably my loss.

[şi e interesant că doar una dintre cele cinci – dacă nu chiar şase – ipostaze ale oamenilor din cercetare este femeie]

white roses for morticia

helloooo

dinpoveste: are you lindsay lohan? ;;)

numorcaiicandvorcainii: nope, i’m not… azi ar trebui sa fiu chuck norris :)
chuck norris nu este evaluat de comisie, ci evalueaza el comisia :D

dinpoveste: oh, da, asta e the most bestest :D
si, in aceeasi nota, nu chuck norris sustine doctoratul, ci doctoratul il sustine pe el ;;)

Casa Femeii

Ah, mon cher, est-il possible
Să fii aşa de sensible,
Operilor femeieşti
Ce se înalţă în Bucureşti.
Cum, un biet funcţionar,
Să scoată din buzunar
Atâta bănet deodată
Ca să facem casa toată.
Patru hârtii de o sută!
Am căzut din paraşută
Când le-am văzut în plic.
Parol, dragă, prea eşti şic,
Să te ţie Dumnezeu
Ca să ne tot dai mereu.

[Alexandrina Fălcoianu, 1927]

octombrie

septembrie a fost o lună plină: au fost finalizate renovările, s-au risipit plăsmuirile, am început lucrul.

la vita è bella sau fraţii noştri oamenii

‘Chirnogi 13 ian. 1951
Dragii mei,
[…]
După cum ţi-am spus când m-ai vizitat, de aproape o lună lucrez la birourile fermei Chirnogi şi puşcăria a luat un chip mai dulce şi uneori am iluzia acelei libertăţi care e atât de relativă.
[…]
“Hoţii”, cum ne numim noi înşine, în general sunt aproape toţi interesanţi, reprezentativi sau măcar amuzanţi. La început i-am privit ca un sălbatec, cu ostilitate şi eram privit la fel. Astăzi lumea asta pestriţă mi-e prietenă şi majoritatea îmi sunt dragi. Fiecare are anecdota sau tragedia sa. Împrejur nu sunt decât fraţii noştri “oamenii”.
Enescu, zis Coca, vecinul meu, a desvelit nişte vagoane frigorifice de preţuita lor tablă de zinc (o zbârnâială care n-a mers, cum spune el). Este tare îndatoritor, neîntrecut în spălatul rufelor şi cu o înclinaţie bolnăvicioasă pentru mici furtişaguri alimentare. Tomescu, “medic veterinar”, un om tăcut şi cumsecade, a încurcat nişte seruri şi a trimis fără voia lui şi a lor vreo câteva duzini de cai la “şcoala de îngeri”. Mielu, zis “Lăptarul lui Cristos”, avea 70 de vaci cu lapte şi nu a fost de acord cu unele taxe şi cu grosimea laptelui. Doarme în permanenţă şi cumpără orice se oferă spre vânzare pe piaţă, dat fiind preţurile scăzute şi eventualitatea unui ciubuc afară.
Amicul Boţ de la “etaj” a muşcat pur şi simplu din nasul soţiei infidele care spre mirarea noastră îi scrie regulat fără să ţină seama că e cârnă.
Tudorică are şi el o întâmplare nostimă care, spre ghinionul lui, seamănă a şantaj. E cel mai vesel dintre toţi, plin de viaţă, exuberant şi impetuos. Munceşte râzând şi dacă îi oferi o ţigară o ia graţios şi îţi spune convins:
– Prietene, te-ai ridicat foarte mult în ochii mei. Să ştii!
Bradu lucrează cu mine la birou. E un băiat deştept şi bun. A avut ghinionul că proprietarii maşinilor cu care a făcut comerţ plângeau. Are doi ani şi o soţie tânără şi frumoasă care când îl vizitează nu-i mai suportă privirea iscoditoare.
Dan, “profesorul”, cum i se spune, s-a îndeletnicit, pe lângă catedră, şi cu spargerile. A dat 28 de “găuri”. În ultima a avut ghinion. Surpriză şi stupefacţie în lumea lui. Tot timpul liber joacă şah cu bucătarul.
Nea Gogu a fost şef de gară şi într-o noapte două trenuri…… Dar câte poveşti nu sunt îngrămădite aici.
[…]
Haşu, profesorul meu de engleză, recomandă în asemenea ocazii muzică de Beethoven. Cum dracu? Când Tudorică sbiară cât îl ţine gura un nou cântec “en vogue” aici “Tinerel m-am însurat, măi!”
Înclinat către lucrurile vesele şi plăcute – uşuratec – mă desprind uşor din toate gândurile grele. Optimismul meu puternic învinge şi mă gândesc cu plăcere că în curând voi fi între voi. Până atunci vă îmbrăţişez cu dragostea ce v-am purtat-o totdeauna.
Gică’

[D010316, vol. 65, ff. 3-10; manuscris, cerneală albastră, file A5]

universitatea

în vremuri de răstrişte domnul maslow comes in handy: stabilim nevoile de supravieţuire şi eliminăm elementele de lux excentric.

‘carte de colecţie’ [p.p.]

‘- Aşa că tu crezi în dragostea la prima vedere?
– De ce întrebi? Eşti în criză de timp?’

singurul lucru cu o urmă de haz într-o sută de pagini. desigur, doar pentru că eu nu mai auzisem calamburul. în rest, clişee, comentarii inepte, observaţii revoltătoare. dar z. îmi place periculos de tare.

7 ноябрь

de dimineaţă reciteam o conversaţie care a avut loc în urmă cu exact doi ani. de pe un alt continent, se vorbea despre o aniversare de 90 de ani.

aproape citat [p.e.]

mă îndrept în direcţia în care mă poartă documentele, apoi fie ce-o fi.

iulie

în sfârşit, am floarea soarelul în vază. sunt cinci, dar stau cu capul în jos de când le-am adus. la loto nu am câştigat. sunt obosită şi fără recoltă de cuvinte. resursele devin din ce în ce mai mici. în timpul zilei e soare, seara plouă.

Salutări monografice

‘Scumpe Domnule B.,
Ca măsură pregătitoare a şedinţei plenare în care urmează să se stabilească situaţia exactă a lucrărilor şi modalităţilor de redactare a monografiei satului Drăguş – sunteţi rugat să depuneţi până în ziua de 28 sept. c., întreg materialul monografic (dosar cu fişe şi redactări) pe care îl deţineţi, la Seminarul de Sociologie.
Contez, ca întotdeauna, pe devotamentul dvs. monografic şi nu mă îndoiesc că veţi depune, acum când prin publicare străduinţele noastre îşi vor primi răsplata cuvenită, un nou zel şi o nouă putere de muncă pentru a duce lucrările monografice la bun sfârşit.
Cu această speranţă, primeşte cele mai cordiale salutări monografice,
D.G.
22 sept. 1933’
(218, 63, 3)

not bored

so far i could identify one good thing in the specific functioning of my brain: many things i have gone through seem new to me.

dintr-o declaraţie a lui HB

“Între 24 februarie şi 6 martie 1945, P povestea că la un moment dat R, fiind prim ministru, supărat de ofensiva comuniştilor, refuza să mai participe la consiliile de miniştri, pretextând că e bolnav. Din această pricină lucrările întârziau şi cum el era mai simpatizat dintre comunişti de către acesta, s-a dus la R să-l îmbuneze.
R i-ar fi spus că nu înţelege felul în care e tratat şi atunci P, glumind, i-a spus: ‘Uite, domnule general, eu am învăţat o vorbă de la tatăl meu, pe care ar trebui să o înveţi şi dumneata: când cineva e hotărât să facă politică, trebuie să se deprindă să înghită în fiecare zi câte o şopârlă vie'” (218, 60, 216).

orange si securitatea

poate sunt eu un pic prea prinsa in ceea ce citesc, insa nu pot sa nu vad mesajul orange ca pe un exemplu de surveillance – by corporations, this time: “orange film: pacat ca ai pierdut filmul de miercuri. trimite FILM la 241 pentru un nou bilet”. miercurea trecuta trimisesem mesaj pentru bilet, dar la film nu a ajuns nimeni.

sighet [delayed]

stele si ghimpi

harta

culoar

roluri

haine

lumina

dincolo de vizeta

lumini

fructele soarelui

dedicatie [P.P. pentru L.P.]

“Iubitului meu cumnat
L.P. (zis Br…oiu) – ieri: iudeo-comunisto-kominternaţionalist, azi: şovin român mâncător de unguri şi fugar american, – în fond: om de treabă şi niţeluş ‘carierist’, cum şade bine junelui daco-roman.
Cu rugămintea de a-şi preciza (dacă îl ţin curelele!) poziţia ideologică spre luminarea adepţilor lui Stelian Popescu, Maniu, vajnicii lui admiratori actuali.
Un salut cordial de la un kulak oltean bolnav de spleen şi neant, care spune ‘încurcă-i, drace’ ca să se amuze princiar într-o cetate ilfoveană cu mitocani oripilanţi,
P.P.

25. Sept. 1946”
(218, 10, 414)

optimist query

when will i grow out of the couple of things that keep coming back to haunt me?

B.Z.

“Rog să mi se acorde dreptul de a:
1) citi cărţi literare şi ştiinţifice româneşti
2) revistele: Analele Româno-Sovietice, Lupta de clasă şi Studii pentru o pace dreaptă
3) de a avea încă un rând de schimburi în celulă pentru a nu umbla gol cele două zile când se spală
4) de a bea ceva cald dimineaţă”.
(218, 37, 148)

vineri

so the shit hit the fan.

concepts of appropriateness [n.c.]

i am not guilty.
my helplessness is so great,
that i cannot even be blamed for my helplessness.
so, please, absolve me,
rivers and horses, anemones, aestheticians
and massacred cities!
i am helpless in my guilt
just like others are helpless in their trades –
and they will be fired.

oh, what am i to live from,
what am i to feed from,
when the whole of my incapability will be exposed?

dialogically

era un tu diegetic (or wasn’t it?).

back

news from the archives – jokingly but deadly serious:

– even half an hour after i wake up, it’s still pitch dark.
– gina is no longer guarding me.
– these past days i read slower and i write less.
– the request for photocopies submitted in early june is still pending.
– on thursday i got struguri, prune si covrigi.
– my feet freeze in the morning.
– there were brown thick stains on the lower right corner of one of the letters i read today.
– truth is in all i read: nowhere.
– americans, not soviets, imposed communism in romania: romanians.
– i wanna have a drivers’ license by spring next year.
– soon it will be a quarter.
– plete in vant come with the convertible (music too).
– maybe the only way i’ll be able to write this is in the form of explanatory contradictions: technologies of patience, understanding, nowhereness, radicalism, resistance (to one story).
– i guess i won’t be able to push myself out of my writing – even if this might mean i will never write or i will never be able to write or i will never be able to speak it.
– i want to stay on my couch and read.
– stories is all i can see now: entangled, conflicting, neverbeginning and neverending (the only ones possible).
– un popa was seated at ‘my’ desk on wednesday morning.
– you might have triggered one string of these stories: the extreme ones (seasonal).
– there is danger next week (cataloguing).
– yeah, you have the paradigms, but you don’t have the syntagms: the rules are missing (meta).

pagini de jurnal [p.e. style]

Diverse. Am fost la mare o săptămână, mi-a lipsit Popeştiul. Am revenit, am mers o săptămână, iar luni mi s-a spus că e lumea (Gina) în concediu şi nu mai pot veni. Gina urma să se întoarcă joi la serviciu, dar mie mi s-a spus să nu vin toată săptămâna. M-am dus la ANIC, very nice. Lumea mă tutuieşte şi poliţist-portarul m-a întrebat dacă sunt studentă şi dacă sunt din Bucureşti (eu). Chestia e că sunt ambele, cum s-ar zice. Joi am uitat actele acasă. Şi banii. M-am întors după ele, dar era foarte cald. La ANIC poţi fotografia documentele pe care le ceri. Asta dacă nu sunt la legat sau la restaurat (documentele). Dacă sunt, poţi face cerere să le citeşti nelegate (dar nu nerestaurate), dar mai bine când se adună mai multe, dacă tot mai vii. Mai vin, dar doar un pic. Sper să mă reprimească la Popeşti pe 2 septembrie. Weekendul lui 1 septembrie mi se pare o piatră de hotar. Sau de căpătâi. Sau un om la apă (eu, adică). Culmea e că îmi place apa, doar că aş prefera să-i văd fundul. E mic (fundul). Celălalt însă e mare. Mai mult lung sau mai mult verde (crocodilul)? Mai mult gros (celălalt). Foarte gros. Asta e bine, desigur. Bine înseamnă uneori eminent, alteori tandru. Sunt norocoasă. Ştiu. De fapt am lipsit o dată de la Popeşti. (Ne)motivat. Da, it’s a big thing. Şi I like people. Da, it’s a good answer (al meu). Adevărul e că întrebarea era cam tâmpită. Ca nuca-n perete (o să mai vorbim despre asta). După, am strâns tot. Şters tot, that is. Am dat cu aspiratorul, am spălat vasele, am pus la spălat o maşină de rufe. Tot. Sau aproape tot. Obsessive compulsive behavior (eu). Am şters până şi temporary files. Încercam să fac lucrurile temporare (?). Gândacii, de exemplu, sunt temporari. Sunt şi temporali, adică îşi cunosc momentul. Ştiu când e cazul să aterizeze pe un tricou roşu (bâz-poc!). Adică să atricoueze. O dată, de două ori, dar până când? Până te prinzi că e ceva de capul lor. Dar până să-ţi dai seama, nu mai e. Că de-aia sunt temporari: azi o vedem şi nu e (lumina). Luminiţa, pentru prieteni. Tunelaşul, pentru idem. Ce voiam să zic e că nu contează de ce, nici cum, nici măcar cu ce scop. Scopul, oricum, (nu) scuză mijloacele. Contează însă când. I like când, când is my favorite. My (aici pot fi diverse substantive, strâns legate de context) favorite friend. Ba sărind un gard (ce dracu o fi fost în capul meu?), ba la o terasă fără muzică (it’s worth a drink!), ba la coloane, ba pe iarbă la marginea unei păduri (proprietate privată), ba la jocuri de noroc. Norocul ţi-l faci singur, nu zic. Sau singură, după caz. Cazul, în cazul de faţă, e complex. Te doare capul de complexitatea cazului. Bine, te doare oricum, dar în acest caz te doare mai tare. Pe partea stângă, că aşa e de bonton. Aşa e la toate universităţile astea, ale dracu, de le doare capul numai pe stânga. Mare chestie pe capul lor. Mare, da, dar parcă am mai zis asta (cealaltă). Cred că (autocenzură) şi aşa. Nu mai ţin minte the exact wording: uneori nu ţin minte. Adică nu-mi amintesc. Îmi amintesc eu ceva, dar se mai amestecă lucrurile. Tot răul spre bine, cum se zice. De exemplu, ştiu că pentru 2 septembrie am cerut 8, 9 şi 10, dar nu ştiu dacă e 8 sau 11. Generalul e acolo, specificul îmi mai joacă feste. Mai ştiu şi nişte date, dar nu le ştiu foarte bine. Şi dacă le ştiu foarte bine, tot nu are mare importanţă. It’s not like I’m a historian, deşi cochetez (cu ce? cu cine?). În plus, nu vreau să fiu sensual. De-aia a apărut şi toată chestia cu fularul, ca să nu mai vorbim despre masculinity, femininity şi alte chestii care oricum nu-şi au locul. Who grabs your ass?, that’s the question. Uite, un alt exemplu ar fi că nu mai ştiu despre ce unealtă era vorba (nu că asta ar conta). Dar te duci, ca un om încrezător în propria putere şi (autocenzură), intri în depozitul din spate şiiii… Well, nici aici nu mai ştiu exact ce s-a întâmplat, dar ideea e că ieşi de-acolo cu sentimentul clar că lumea e rea, că trupul tău e dorit in unacceptable ways, că homo homini lupus. Bine zis, bine zis. Ai dracu homo. They just strip you off (de putere). Autocenzură. Plus lista conceptual-politică în mod obişnuit utilizată în astfel de cazuri (mai mult decât evidente): agency (cum dracu traduci asta?), power, autonomy, self definition şi invers (definition of the self, pentru necunoscători), disempowerment (nici asta nu ştiu cum se traduce), robbing one of one’s most valuable asset (doar jumătate, dar jumătatea importantă – singura, de altfel, chiar dacă e un nonsens), fear of castration, etc., etc., etc. Acum, eu ştiu că contradicţiile (n-am chef să găsesc modalităţi de evitare) sunt rareori ceea ce par a fi (adică contradicţii, că asta par a fi, în general, contradicţiile – desigur, cu mici excepţii). Uneori (în cazul de faţă, cel despre care ziceam că e complex) mi se părea că sunt teste. Test what? Habar n-am, dar aşa mi se părea. Adică prea păreau contradicţii, ca chiar (iar n-am chef de reformulări) să fie contradicţii. De ce dracu să fie subiectul meu mai dureros? Nu e, na, nu e. Adică când scrii istorie (câtă lipsă de modestie!), te scrii şi pe tine, normal. Ideea e cum te scrii. Adică cât (nu mai zic) din tine şi din viaţa ta şi a familiei tale şi a familiei familiei tale (care e mare) pui colo-şa, în textul ăla chinuit, la care ai muncit ani de zile, pentru care te-ai dat cu capul de pereţi (în cazul fericit în care mai era loc), după care ţi s-au lungit urechile şi ţi-a crescut părul (care e cam ca o cravată, în anumite circumstanţe) şi pentru care ai văzut stele verzi şi cai (tot verzi) pe pereţi (în cazul fericit în care îi mai ai). De cunoscut (yet) pe Doina Jela, nu e neapărată nevoie s-o cunoşti. Nu e, de fapt, nevoie deloc. Iar pe Suzana Gâdea, nemesis sau nu, oricum nu mai ai cum s-o cunoşti. Treaba asta ne întoarce fix de unde am plecat (de unde am plecat?). Adică revin, dacă n-am fost destul de clară: the historian is like a mushroom gatherer: cu cât mai multe, cu atât mai multe. Adică îi cam place ploaia, dar în ograda altuia. Sau, pentru conformitate, the historian is looking for the facts – in the facts, around the facts, behind the facts, in front of the facts, above the facts, under the facts, etc. Uneori the historian is looking straight at the facts. Ei, atunci s-ar putea să apară mici probleme, că the facts astea nu se lasă privite aşa, cu una, cu două. Şi când mi-ţi-l apucă, măre, de gât şi mi-ţi-l aruncă cât colo, de se înfige până la glezne, apoi până la brâu, apoi până la gât, în ceea ce unii numesc revizionism (greşit!). Dar asta nu se întâmplă des, doar din când în când (când?). Ce mai tura-vura, să-i dăm bătaie, că mâine, poimâine (ieri) începe şcoala şi nu ne-am odihnit suficient. Păi cred şi eu că nu, cum dracu să te odihneşti pe căldura asta (sau aia). Cald e oricum ai da-o, dar n-o dai. Eu, de pildă, o trimit. Pe prima o fac bucăţi mici (am experienţă, deh, a dracu experienţă), deşi era mişto, era alb-negru, cu o pensiune şi cu realitatea sinceră, întreagă, a bit dramatized, dar reala (ea, realitatea, vreau să zic), pentru a doua dau o căutare pe net, pe urmă scriu ce-mi vine la gură, cam dezlânat, rahat, istorii, haiduci, timp, bonus (ăsta e pe DVD). Să tot fi trecut vreo trei ani de când am mai vorbit in extenso despre chestia (al cărei nume îi stă mai bine nepomenit) înfăşurată în protective bubbles (tot atunci am vorbit şi despre rulote colorate – de fapt desene colorate cu rulote –, dimineţi, păr, poveşti moldoveneşti şi câte altele). Acum, sigur că lucrurile nu sunt niciodată la fel, nici măcar asemănătoare, nici pe departe, nu. Totuşi… unele întrebări, unele formulări, unele… Nu. Deloc. Dezordini (he he)? Păi nu ştiu cum să încadrez textele. Nu-s multe, nici măcar nu e vorba despre toate, doar despre câteva. Pe care le-am şters, oricum. Sau, mă rog, le-am mutat. Când te muţi, chiar şi pentru o perioadă scurtă (limitată, adică), laşi ceva în urmă. Eu am lăsat o ladă albă, un ceas de plastic, nişte perne, lanţul de la chei şi (nu dau nume). Poate nu tot, dar cu siguranţă o bună parte. La fel şi când am stat la Francisca – la ea am lăsat balconul, ponchoul şi un ibric (şi bomboane colorate, şi o faţă de pernă). Faţa de pernă n-am spălat-o, nici fularul. Pe una n-am folosit-o, de celălalt am uitat. O săptămână întreagă am tot uitat de el, zi după zi, cu încăpăţânare. Şi acum e oarecum uitat, dar nu complet. În general, o săptămână e şi mult, şi puţin. De fapt, uneori e foarte mult. Ca, de exemplu, în iulie. Pe urmă devine mai puţin, cred. Când e mult, nu ştii de unde s-o apuci, nu ştii nici la ce să te aştepţi. Eu nu cred că mă aşteptam la ceva anume, adică nu ştiam la ce să mă aştept (care e acelaşi lucru). La început (la foarte început) mi s-a părut că e subţire treaba. Pe urmă îmi venea să râd (de încântare, de pripeala mea). Nu, gura nu, găseşte altceva. N-a apărut clişeul aşteptat – poate era prea evident, poate n-a dat atenţie. So we do like reasonable people do (it). Rămân câteva întrebări, dar cine se încurcă în amănunte? (Eu.) What the fuck?

manipulation masquerading as help

da, s-ar putea ca de fapt sa nu vreau sa trec strada.

sarsanela [a.b.]

eram ţanţoşă ca fata de împărat ce se visa fecioraş.

pls

exact doua saptamani. dar azi, pe la jumatatea zilei, a venit ds si mi-a spus ca are o veste proasta pentru mine: maine se fac preluari si nu pot veni. doar maine. sper sa nu insemne altceva.

am citit sute de pagini de procese verbale de interogatoriu, de confruntare, de depozitii ale martorilor, declaratii, ordonante de punere sub invinuire, de retinere, de perchezitie corporala si domiciliara, de sechestru asigurator, mandate de arestare, certificate medicale, dosare de penitenciar. adica vreo trei dosare din zece. sau vreo 10 volume din 300.

i need more time. please.

finally popesti

i’ll call my methodology chapter ‘technologies of patience’. this includes months of showing your face just to convince people you really mean to see the files ordered in early march, prickling eyes, itchy face, claritine, white hands, lots of stories.

sesiune

feels like hitting a wall

previous reasons involved functional impossibilities: transportation, reorganization of files, special commissions etc. now we are entering another phase: power cuts. you can’t beat this one.