Archive for the ‘cd’ Category

h1

radical reconsideration

July 7, 2016

comeuppance.

h1

‘fiecare ne spunem: aşa trebuie să fie…’ [ş.a.d.]

May 2, 2014

it’s been a long day
and all i’ve got to say is i’ve been wrong
so take a leave of absence
tell me you’ll be gone

it’s been a long day
it’s been a long week
and all the lines come down heavy on me

it’s been a long week
i’m finally feeling like it’s okay to break
it’s been a long day
it’s been a long year
and all this mess around me’s finally cleared

it’s been a long year
and i’m feeling ready to be here

h1

ultimul entry din această călătorie

October 25, 2011

je reprendrai ma route, le monde m’émerveille;
j’irai me réchauffer à un autre soleil;
je ne suis pas de celles qui meurent de chagrin.

h1

constatare

October 22, 2011

old habits don’t die hard, they simply don’t die at all.

h1

just another list

September 4, 2011

orange rose in a green bottle,
an end celebrated with champagne,
maybe a different step,
pride.
sunny,
hidden behind glasses,
sheets in the washer,
cake for a beginning,
cheese, cream and flavors in the mixer,
sex,
kind of a toast,
maybe something lost definitively,
shame.

diagonal lack of need,
contemptible reproaches,
incongruous arguments.
march reloaded.

circularly.

h1

treiuri polisemice…

April 30, 2011

pentru p.m.

h1

nude poetry

April 9, 2011

“mai mare-n evul ce mi s-a predat
o altă întâmplare nu există”.
– mărite domn! am un condei ciudat:
în loc de “mare”-a scris cu lacrimi “tristă”.

“afară astrul zilei neclintit
sună din bronzuri vechi ca o fanfară”.
– măria ta! condeiul meu smintit
notează “înlăuntru” nu “afară”.

“cuprinsu-ntreg părea ca scos din minţi
deşi nu-l tulburau măcar zefirii”.
– stăpâne! nu se cade să te minţi:
lăuntrul iscă tulburarea firii.

“eram prea exaltat ca să observ
că şoimul meu pierise supt de zare”.
– te-nşeli stăpâne! şoimul e aici
pe mâna mea şi aripa lui scrie.

h1

collage

March 25, 2011

‘în faţa lui se afla un băieţel cu obrajii roşii, încruntat, îmbrăcat într-un căftănel ţărănesc, cu pâslari negri în picioare. micuţul oaspete neaşteptat stătea provocator, apărându-se cu un paloş de lemn. paloşul tremura în mânuţa-i îngheţată.’

‘mai e şi un prinţ narator intradiegetic şi un cititor adjuvant capricios, o defamiliarizare a modelului gramatical, un act de limbaj extins neaşteptat.’

‘qui nous dira a quoi ça pense un taureau qui tourne et danse et s’aperçoit soudain qu’il est tout nu?’

‘v înnopteanu a avut astăzi fericirea să stea de vorbă cu bruna rowena.’

‘do que fala a madrugada? o murmúrio na calçada, os silêncios de licor.’

‘there is a city surrounded by water with watery alleys that do for streets and roads and silted up back ways that only the rats can cross. rumor has it that the inhabitants of this city walk on water. that, more bizarre still, their feet are webbed.’

‘do que sabem as vielas? e a memória das janelas ancoradas no sol-pôr? do que sabem os cristais das paixões diagonais? porque volta esta tristeza, o destino à nossa mesa, o silêncio de um andor?’

‘jocul în care te prefaci ca eşti o altă fiinţă – un joc cu mâinile întinse.’

‘did i ever tell you that long ago i walked on water? with faith, all things are possible, and faith i have plenty. so long, sweet companion: the night is made for dreaming.’

‘luna verde atârna proptită de un taxi vechi.’

‘if you should leave me, my heart will turn to water and flood away.’

‘tout mes regrets sont au bout de mes doigts.’

‘m-am întors în parcul plin, în parcul stors. era lacul lin, podul netrecut – mâna cu şoim, întunericul mut. şi gândul sinonim.’

‘in this enchanted city all things are possible.’

‘tudo é água que corre, de cada vez que nos morre nasce um pouco mais além.’

‘a perfect gift of joy suddenly seems to fall apart. is that bad dream over?’

‘trec anii, trec lunile-n goană, şi-n zbor săptămânile trec. rămâi sănătoasă, cucoană, că-mi iau geamantanul şi plec.’

‘it was accidentally on purpose and it looks like i am shaking.’

‘fricosule! strigă băiatul, agitând paloşul. o să vezi tu!… şi porni şchiopătând spre desişurile din fundul parcului, prăvălindu-se în zăpadă, sprijinindu-se în paloş, şi curând dispăru din vedere.’

‘of, d-le van schonhoeven, ce minte întortocheată aveţi, şi câtă neîncredere… dar paloşul îl ridicaţi în ceaţă degeaba: nu vine nici o ameninţare, în faţă-i doar lăuntrul geamăn, acelaşi…’

‘prinţul era cinic, verbul egoist – mâna fără şoim, lexicul trist. şi gândul antonim.’

‘the fall is soon to be over. nobody’s doing.’

‘s-a risipit dureros, ameţit. s-a risipit în gest răsucit şi descântec crud. mi-e timpul întreg, dar ceasul zălud. şi lăuntrul vitreg.’

‘so that at one hundred years i will have achieved a divine state in my art, and at one hundred and ten, every dot and every stroke will be as though alive.’

‘if i were any older i would act my age but i don’t think that you’d believe me. it’s not the way i’m meant to be.’

‘distanţa atârna de luni deşirate amar.’

‘après noël, joyeux noël.’

‘i am not so serious, this passion is a plagiarism.’

‘eu oricum sunt adaptabil, o să mă descurc – îmi fac eu bucăţica mea de viaţă separată în care mă simt bine.’

‘porque volta tudo ao mar, mesmo sem ter de voltar?’

‘i don’t necessarily believe there is a cure for this.’

‘i’m telling you stories. trust me.’

h1

4 years

March 22, 2011

ashamed.

h1

sfâşiere

September 4, 2010

s-a risipit
în anotimp beat
la ceas abolit,
la ceas diluat –
cuvânt fărâmat
de vinul preaplin,
visul disparat
şi semnul străin.
– căldura destrăma ţesături ca un lichid prea dens.

s-a risipit
în locul jalnic
în locul amorţit
prinţul era cinic,
verbul egoist –
mâna fără şoim,
lexicul trist
şi gândul antonim.
– fumul spăla răsuflări eşuate.

s-a risipit
dureros, ameţit,
s-a risipit
în gest răsucit
şi descântec crud
mi-e timpul întreg,
dar ceasul zălud
şi lăuntrul vitreg.
– distanţa atârna de luni deşirate amar.

h1

rod: anger

July 27, 2010

i’m not sure why it’s easier to delegate my feelings to someone else’s words. it’s the gratification in the search too, but it’s more than that. it’s a sense of making it a bit less sharp, less imperative, less real. less mine.

h1

aseară

November 22, 2009

aş fi vrut să fiu în oraşul acela nestatornic, cu străzi labirintice şi coridoare apoase. sau oraşul să fie aici. pentru că mirosea a noapte rece, pentru că s-a schimbat decorul, dar era tot cald, pentru că am băut vin fiert.

h1

poveste de iarna – continuare – [b.o.]

October 20, 2009

Aici gândurile i se întrerupseră brusc: sub teiul secular se afla băieţelul de ieri şi prinţul simţi în suflet o linişte deplină.
Soarele strălucea, cerul era albastru-livid. Băiatul se apropia încet de casă. În sfârşit, venise atât de aproape, încât i se puteau desluşi obrajii roşii şi nasturii de la căftănel… Băieţelul se apropiase de casă, se oprise lângă pridvor şi privea în jur. Miatlev îl strigă pe Afanasi şi-i porunci să-l poftească pe călător. Cât ai clipi din ochi, Afanasi, îmbrăcat într-o livrea peticită, încălţat cu nişte cizme de pâslă rupte, cu un joben caraghios pe creştetul capului, deschise uşa grea în faţa micului musafir şi, rânjind şi bătucind zăpada sub picioare, îi făcu semn cu mâna să intre.
În sfârşit, băiatul intră în cameră. Era fără paloş. Buzele-i plinuţe se mişcară uşor într-un zâmbet sfios. Prinţul îşi aminti numele ciudat.
– Domnul van Schonhoewen?
Îşi deschise braţele prietenos şi porni în întâmpinarea musafirului, fără să-şi dea seama că nu-şi acoperise cu halatul cămaşa de dantela sfâşiată.
– Vai! exclamă băiatul şi se întoarse cu mare iuţeală.
„Mda, îşi aminti prinţul numaidecât, pesemne că arăt ca după beţie.”
Afanasi se retrase închizând uşa. Prinţul voia să-l încurajeze pe băiat, să-i spună firesc: „Ce-i cu tine, prostuţule? Ce zici, vrei să-ţi arăt nişte poze colorate?” Băiatul însă izbucni în râs, arătându-şi dinţii de un alb strălucitor, se cuibări, aşa cum era, în fotoliu şi privi liniştit spre stăpânul casei: „Ei bine?”
– Da, zise Miatlev, zâmbind prosteşte. Nu doriţi nişte ciorbă?
Se pare că băiatul se familiarizase perfect şi, pesemne, agitaţia lui Miatlev îi dădea curaj, de parcă e l era stăpânul casei, iar prinţul, nu se ştie de ce, venise la e l.
– Maman nici nu-şi închipuie unde sunt eu acum, rosti musafirul. V-aţi speriat de mine atunci? Credeaţi că pot să vă lovesc cu paloşul?… Nu?
– Domnule van Schonhoewen, zise Miatlev. Dar de ce aţi dorit să vă întâlniţi cu mine?
Musafirul râse. Înserarea se lăsa cu repeziciune. Afară totul se colorase în albastru. De departe se auzea dangăt de clopot.
– Uite-aşa, spuse băiatul şi plescăi din limbă. Despre dumneavoastră se vorbesc multe, continuă el şi plescăi din nou. Şi mi-am zis: hai să vedem.
– Ce se vorbeşte?
– Multe şi mărunte.
– Cine vorbeşte? Întrebă Miatlev uimit. Şi de când viaţa celor bătrâni trebuie să-i intereseze pe copii?
– Dar e interesant, râse băiatul.
– Nu-i nimic interesant, se supără Miatlev şi porunci lui Afanasi să-l conducă pe ştrengar.
Musafirul însă găsi de cuviinţă să se vâre sub masă, refuzând să iasă de acolo, iar Afanasi, neputincios, se târa în patru labe, se tânguia, minţea, îndruga verzi şi uscate:
– … iaca, o să vă… uite-acuşi… unde-o fi biciul meu?… Prinde-l pe neastâmpărat… Apoi începu să-l roage: Domnule, sunteţi căutat. Cinci lachei şi şapte soldaţi cu felinare, cu făclii, cu alebarde aleargă prin curte şi vă caută, i-a trimis mama dumneavoastră, domnule…
Băiatului îi plăcea jocul şi râdea să se prăpădească, în vreme ce doi oameni mari încercau să-l păcălească şi să-l scoată de sub masă. În sfârşit, izbutiră, şi Afanasi îl conduse pe musafir afară, boscorodind fără contenire.
– O să mai vin pe la dumneavoastră, spuse băiatul la despărţire, încheindu-şi cu mâna subţirică nasturii la caftan. Să nu vă temeţi de mine…

h1

poveste de iarnă [b.o.]

October 12, 2009

În faţa lui se afla un băieţel cu obrajii roşii, încruntat, îmbrăcat într-un căftănel ţărănesc, cu pâslari negri în picioare. Micuţul oaspete neaşteptat stătea provocator, apărându-se cu un paloş de lemn. Paloşul tremura în mânuţa-i îngheţată, degetele celeilalte strângeau o crenguţă de scoruş, ale cărei bobiţe purpurii sclipeau ca nişte mărgele de bâlci.
Venise, pesemne, de departe, din adâncul desişurilor, dintr-o altă lume, înotând prin omătul pufos, sprijinindu-se în arma de lemn ca într-un toiag.
– De unde eşti, băiatule? întrebă Miatlev încet.
– Nu cumva doreşti să te scalzi în propriu-ţi sânge? strigă băiatul.
– Ia te uită! se zăpăci Miatlev. Dar la ce vă trebuie crenguţa de scoruş?
Băiatul râse cutezător şi îl ameninţă cu paloşul. Vântul îngheţat se înteţea din ce în ce mai mult. Mânuţa care strângea paloşul era învineţită şi încordată, însă cea în care ţinea crenguţa de scoruş îl uimi pe Miatlev: degetul cel mic era depărtat aşa de graţios, ca şi când în faţa prinţului se afla un îngeraş ţinând o ramură de măslin, şi prinţul simţi că se fâstâceşte din pricina întrebării sale.
– Care scoruş? întrebă dispreţuitor băiatul. Unde ai văzut scoruş, nefericitule?… Vrei să te gâdil pe burtă cu ăsta? rosti el ameninţând din nou cu paloşul.
– Ce faceţi cu scoruşul? întrebă Miatlev. Cu crenguţa aceea…
– O pun pe mormântul tău, spuse băiatul cu glas răsunător.
– Ce spuneţi? se fâstâci şi mai mult prinţul. Dar care e numele domniei-voastre?
– Eu sunt din nobilul neam van Schonhoewen, spuse băiatul cu gura îngheţată de frig.
– Oare băieţii mici au voie singuri… într-un parc pustiu…
Băiatul râse din nou.
Prinţul se îndreptă hotărât spre casă.
– Fricosule! strigă băiatul, agitând paloşul. O să vezi tu!… şi porni şchiopătând spre desişurile din fundul parcului, prăvălindu-se în zăpadă, sprijinindu-se în paloş, şi curând dispăru din vedere.

h1

întoarcere

October 8, 2009

m-am întors
noaptea târziu
la ceas netors,
la ceas străveziu –
cuvânt învelit
şi vis ocolit,
era vinul bun
şi semnul comun.
– cisterne se-adăpau pe trotuar.

m-am întors
în parcul plin,
în parcul stors
era lacul lin,
podul netrecut –
mâna cu şoim,
întunericul mut
şi gândul sinonim.
– lumini joase alunecau pe alei.

m-am întors
fericit, năucit,
m-am întors
în gest răsucit
şi descântec dornic
mi-e timpul reavăn,
clocotul spornic
şi lăuntrul geamăn.
– luna verde atârna proptită de un taxi vechi.

h1

astazi

August 22, 2009

nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape.

h1

راوي [s.m.]

February 28, 2009

‘i’m telling you stories. trust me’ [j.w.]

h1

diagonale [c.b.]

February 10, 2009

tout mes regrets sont au bout de mes doigts.

h1

entry dintr-un blog pe care nu-l are [g.t.]

February 8, 2009

Trec anii, trec lunile-n goană
Şi-n zbor săptămânile trec.
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul şi plec.

h1

nov

November 22, 2008

space does odd things to people. at least to me. mi se pune un nod in gat. nu stiu de ce nu poate fi. poate sunt diferentele, poate e neputinta mea.

h1

intrebati-l pe domnul greimas

October 3, 2007

e-un fel de dialectica a falangelor,
o fenomenologie a incheieturilor,
o genealogie a arterelor capilare,
sau o arheologie a maduvei rastalmacite.

[granitele disciplinare sunt fluide si foucault nu-i aici –
si chiar dac-ar fi nu cred ca ar avea vreo importanta.]

e si o comemorare a autorului disparut
intr-un contract de lectura semiotica,
un sir banal de functii proppiene
care pot de/construi orice naratiune.

[rolurile actantiale vin mai tarziu si,
in basmul acesta, nu aduc prea multe lucruri noi.]

mai e si un print narator intradiegetic
si un cititor adjuvant capricios,
o defamiliarizare a modelului gramatical,
un act de limbaj extins neasteptat.

[intr-o nota, paradoxalul cititor intradiegetic
multumeste domnilor shklovsky, todorov si austin.]

si mai e si o inversunare a balcoanelor straine
folosite ca pretext sau ca text sau ca subtext,
un fel de intersectie a anotimpului cu fat-frumos,
o matematica a nuditatii verbului.

[numarul e, gaura covrigului, spatiul hilbert,
focalizarea si grupurile le pastrez pentru alta poveste.]

h1

journey

October 2, 2007

cand sunt lavinia, nu mai sunt domnul van schonhoewen?

h1

patru

September 21, 2007

stiu, riga bland, nu se cade sa ma mint, launtrul isca tulburarea firii.

asa ca recunosc, mi-ai cam dat peste cap categoriile si mi-ai amestecat regnurile. mi-ai rasucit neasteptat degetele intre degetele tale frumoase – pentru care nu ai nici un merit – si ti-ai luat ramas bun de la o casa primitoare. mi-ai numarat culorile tuturor hartilor din lume si mi-ai gasit un cantec trist care sa rimeze cu o aripa de soim. asa, fara finalitate, ti-am dat diverse nume si am refuzat sa accept utilitatea a diverse cuvinte. ti-am re-citit povestile si ti-am involburat apusurile, dar mai ales rasariturile. ti-am aratat alte miscari si alte ritmuri si ti-am poleit explorarea cu posibilitate.

asa, in joaca – si in picioare -, mai avem de baut o cafea.

h1

recitatorului

September 18, 2007

da, soimul e aici, pe mana mea, si aripa lui scrie.

h1

gra!

September 13, 2007

unde esti tu, nina, sa-mi scrii o poezie in limba sparga?