Archive for February, 2012

h1

crazy bird,

February 19, 2012

cos it’s your favorite, though i like the bugging bug better :)

 
and how about this one, ay? ;;)

h1

în care aflăm un rezultat neaşteptat,

February 18, 2012

dar previzibil în noile circumstanţe: universitatea poate fi foarte darnică, binevoitoare şi deferentă, chiar, dacă sunt utilizate pârghiile potrivite. care însă nu-mi aparţin, nu am fost întrebată sau macar anunţată înainte şi cu care sunt în profund dezacord. unele lucruri mi-au fost date peste cap – paradoxal, din prea multă bunăvoinţă. mulţumesc, oricum. continuarea, însă, va fi mai dificilă şi mai costisitoare decât credeam.

cam cum ziceam ieri. sau ca în bancul ăla cu bulă şi bătrâna care nu voia să treacă strada, but she didn’t have much choice.

h1

aproximativ [g.t.]

February 17, 2012

că de când cu postul mare,
toate-mi merg de-a-ndoaselea.

h1

eres [e.d.]

February 14, 2012

erai atât de calm
că puteam însămânţa un câmp întreg de grâu
în rochia aia albă şi inegală
iar ţie nu ţi-ar fi tresărit nici pleoapa, nici vorba.

eu mă sprijineam
de-o muchie de iarnă de pe-o hartă fantastică
din altă poveste
şi n-am observat că în timpul ăsta mi se sfâşia învelişul.

îmi spuneai nişte lucruri
care îmi erau atât de străine
încât mi-a trebuit mult mai mult de-o ninsoare mănoasă
şi câteva sute de verbe ca să înţeleg.

 
nu ţi-aş spune lucrurile astea
dacă n-aş şti că livada mi-era, în sfârşit, înflorită şi întinsă
şi că tu de-abia aşteptai
să apuci toporul şi să-l înfigi în rădăcini.

h1

noapte bună şi tie.

February 11, 2012

da, când dormim se spun lucrurile mai uşor.

h1

în care universitatea pare că ar vrea, dar nu din tot sufletul

February 9, 2012

1. prima dată am fost la directorul A., doar pentru a întreba dacă există o structură, vreo posibilitate. a spus că da, să scriu o cerere şi va susţine el cererea în senat.
2. zis şi făcut, a doua zi m-am prezentat cu scrisoarea. nu era bună, trebuia adresată prorectorului P. şi trebuia să fie semnată de directoarea departamentului şi de decan.
3. bun, două zile mai târziu am dus sus-ceruta cerere, cu tot cu semnături şi cu o scrisoare oficială de invitaţie de la universitatea americană. nici aşa n-a fost bine: îmi trebuie şi un formular de la dna B., de la biroul de relaţii internaţionale.
4. biroul de relaţii internaţionale: lumea amabilă, îmi imprimă cererea, trebuie să mai obţin semnăturile mai-sus-obţinute şi pe aceasta cerere. nu e însă clar din ce fonduri să bifez că cer banii şi nici cui trebuie să-i las cererea.
5. cu toate cererile, dovezile şi formularele completate, semnate, ştampilate şi înregistrate [şi la registratura normală, şi la cea financiară] mă duc la directorul A. el nu e acolo. secretara nu ştie cui trebuie lăsată cererea, dar e amabilă. mă sfătuieşte s-o las la ea, că o dă ea mai departe. ba chiar îmi da şi o hârtiuţă roz pe care să-mi trec numărul de telefon.

[a, şi în clădirea rectoratului e minunat de cald, chiar şi pe culoare.]

– va urma –

h1

i am, i cannot have

February 6, 2012

h1

un colaj întârziat [m.i.]

February 4, 2012

dar acum, am mai fost
într-un asemenea întuneric şi ştiu
ce înseamnă conştiinţa că orice ai face, oricât
ţi-ai ţipa neputinţele, spaimele, cu mâinile pe pereţi,
nu se ajunge la altă fiinţă.
acum ştiu. şi nu-nseamnă nimic asta.
şi dacă-mi amintesc de ceea ce a fost atunci adevărat,
nu înseamnă nici asta nimic. acum,
vorbele, fricile de atunci sunt fără culoare,
ca nişte desene dintr-o carte care acum
nici nu-mi mai place.

(într-o carte ar fi fost
mai simplu. acolo ajungea să te ridici de pe scaun,
într-o amiază, şi fără să crezi că ar începe
sau se sfârşeşte ceva, să părăseşti încăperea
cu mobilele bine ştiute, să cobori şi să mergi un timp
prin amiaza posomorâtă, pe străzile umede,
până ajungi, undeva, la marginea oraşului.
asta într-o carte.)

jocul în care te prefaci că eşti o alta fiinţă
şi dintr-o dată ştii să te apleci într-un anume fel
spre ea şi să-i spui lucruri minunate şi multe,
(cum niciodată n-ai fost în stare
s-o faci), jocul acesta, gâfâitor, sau uneori calm,
înscriind în jurul unei fiinţe vremuri, sau spaime
şi oprind timpul, sau, dimpotrivă, făcându-l adevărat
inimii. exact atât cât durează (jocul acesta de-a altă fiinţă).
un joc cu mâinile întinse.

(vorbe, nu?
o parabolă despre moartea în lumina uriaşă
a unui ochi cu străvezimi înşelătoare, mai încetinite,
şi se termină. şi pe urmă închizi cartea)

nu poţi s-o iubeşti chiar de fiecare dată.
de cele mai multe ori
o recunoşti doar. constaţi că o ştii mult prea bine,
că e inutil să mai încerci.

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti.

(însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele,
să însemne ceva-ceva ce nu se mai aşază
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine. că simţi.)

să fii în stare să fii lucrarea mâinilor tale,
a minţii tale, să fii de pildă închipuirea pe care ţi-o faci
despre o fiinţă. care există, pe care o vedeai
uneori foarte des – închipuirea despre unele împrejurări
în care acea fiinţă joacă un rol – ca într-o ştiută
piesă de teatru.

asta însemnând
că n-ai să mai vezi niciodată oasele mici ale gleznei
vreunei făpturi tinere – oprită, aşteptând,
printre case înalte.

însă, acum, eşti oprit în prag
şi-ţi spui că, uite, nu mai trece vremea – şi dac-au să crească
umbrele în spatele tău, în case de lemn greoaie,
să nu întorci capul, să-ţi spui doar că aici s-au oprit
şi timpul şi locul, şi nu mai au drum până la inima ta,
şi că s-a sfârşit totul.

ai putea să alegi – numai că nu mai sunt adevărate
feţele lor – cu pleoapele grele.
a trecut demult, au murit
ceasurile când mi se păreau minunate.

poţi să-ţi spui că ai fi în stare
cu adevărat să fii tu însuţi, o clipă, o vreme,
viaţa ei – şi să-ţi spui că ea ştie
asta – că ştie că atunci ar intra în carte,
cu toată viaţa ei, şi fiinţele care-i sunt
ei lumea. ar intra în fiinţa ta ca într-o carte
pe care tu n-o citeşti.

faţa ei aplecată pe care ai să vezi
cum se răsfrânge lumina bolnăvicioasă de afară şi ea
chiar să creadă că eşti real. şi afară să ningă cu mulţi
fulgi funebri, şi tu să îi vorbeşti, fără să te mai asculţi.

că-
ci nu mai există de la un punct urmare.

(dar asta se-nvaţă în timp şi cu spaimă
se acceptă.)

(amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă
din mâini se pot rostogoli foarte departe
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna,
din ce în ce mai lungă, în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)

h1

hot religious doubledating

February 1, 2012

pj: i’m so fucking, fucking, fucking, hot!

vincent: i know you are, babe.

pj: no, it’s quite hot in here.

vincent: are you stupid? it’s the nature of my glass house. oh, fabulous, here’s matthew and björk.

björk: hello.

matthew: vincent, polly, good to see you.

björk: i’m so excited! i’ve never been on such an artistic and exclusive double date before. the erotic re-awakening that matthew has brought about in me has opened a lot of plebeian activities that i’ve not experienced before now. i’m loving it, to do these things that aren’t necessarily elfin.

vincent: yeah, björk, whatever. i just wanna know when you two get down, who’s wearing the clovenhoof strap-on?

pj: vincent! how rude! could i weigh any less? i’m really quite shy of my weight, but i like to take on characters for performing with the use of make-up. eye make-up and lipstick and some more lipstick – it’s really quite transformative. and when i’ve thrown up everything i’ve just eaten then I feel…

björk: oh to throw up… it means what? also, everybody, what is the definition of disingenuous? i want to know so many things. i’ve got a lot of money for designer clothes. i can just trudge through the desert getting my comme-des-garçons skirt all dirty and dusty. it don’t matter. if hopping into a live volcano feels right, i say do it.

matthew: i say, cappuccinos are fine with me on the downtime, but what do you kids say to a picnic? i’ve got the basket and the bent waiting. we could play some touch football, what do you say?

vincent: hey, yeah, matthew, we’re both hot former football players. i know björk can fight like a motherfucker, but polly would snap like a twig at the smallest tackle. let’s put her on a hook and do some minnow fishing. polly? oh look, she’s banging her head against the wall and björk’s recording it.

björk: the rhythm! it moves my insides like sunshine jelly!

matthew: isn’t she a darling thing?

vincent: when she says ‘jelly’ it makes me think of someone’s ass, and then i think…

matthew: how dare you, sir! that’s my childwoman you’re speaking of!

vincent: matthew, i didn’t say björk, i’m just thinking of any ass. not even necessarily a woman, it could be my own ass. like my ass is…

pj: vincent you are an ass! you are an ass!

matthew: what about my ass? it’s hard from sports.

this repulsive celebrity double date has been brought to you by the church of latter day saints.