curaţenie

ieri s-au împlinit şase ani. azi am aruncat trandafirii uscaţi din glastra predominant roşie. erau de fapt din 10 iunie anul următor, nu din 13 decembrie.

diagnostic

de câteva zile mă simt fără plasă de siguranţă.

[ne]aşteptare

una dintre cele mai triste şi mai dezamăgitoare veri. şi mai e încă o lună şi ceva. ce alte nedreptăţi (în sensul de unfairness), ce alte izbucniri, ce alte reproşuri, ce alte aşteptări înşelate sau inutile, ce alte pierderi (de tot felul), spargeri, mizerii, înşelări, urâțiri, uitări, trădări, terfeliri?

nu mai aştept nimic. vreau doar să dorm.

i am

but maybe i can’t.

again?

everybody knows that the boat is leaking
everybody knows that the captain lied

everybody knows that you love me baby
everybody knows that you really do
everybody knows that you’ve been faithful
ah give or take a night or two

everybody knows you’ve been discreet
but there were so many people you just had to meet
without your clothes

and everybody knows that it’s now or never
everybody knows that it’s me or you
and everybody knows that you live forever
everybody knows the deal is rotten

mask [f.d.l.r.]

we are so accustomed to disguise ourselves to others that in the end we become disguised to ourselves.

mult mai devreme,

ninge.

cliché [e.b.]

‘memory is when something happens and does not completely unhappen’.

saudade

caut un volum despre rezistenţă pentru un student şi mi-am amintit când îl citeam şi luam notiţe, în septembrie 2007, pe terasa din spate de la kerepesi, aşteptând cu nerăbdare.

yearly dinner [e.d.]

would you have me for dinner tonight?
since you’re no vegetarian, i guess i could do,
though i’m more like plant than flesh.

pour yourself a glass.
how would my blood taste in your mouth?
sticky? too thick? too hot? intoxicating?

and what about some desert?
chef’s recommendation: whipped creamed heart.
yeah, it might mess with your cholesterol, i know.

then you can go home, watch a game,
and fall asleep, full stomach, on your brand new sofa.
sweet dreams, anthropophaginian.

re-listening

i’ve got some dead friends who live on inside me
i’ve got some living who are dying inside

cmdtamp

ieri spre seară, în aşteptare la oftalmo. o doamnă cam de 75 de ani se aşază lângă mine, scoate un kindle din geantă şi începe să citească un roman de dragoste.

[încă un] 4 septembrie

n-a venit toamna.

inima nu mi-e acoperită
nu te văd şi nu mi-e teamă
pentru că aripi ascuţite nu-mi cresc
(sau mi-au crescut demult?)
am nevoie de ochiul străin
şi de frunza de pelin
(sau de brânduşă de toamnă).

tac
deşi cuvintele nu le-am înecat în mare
nu şuier luna şi n-o răsar şi n-o prefac
pentru că oricum nu există aşa ceva.

fuck you

mulţumim pentru îmbogăţirea seriei dedicaţii.

mărturisire

un domn în 97:

– vă supăraţi dacă vă spun că eu sunt geto-dac? şi că românia a fost creată ca o căpuşă?…

62

‘ce om e ăla care nu sădeşte un pom, nu face un copil şi nu construieşte o casă?’

un colaj întârziat [m.i.]

dar acum, am mai fost
într-un asemenea întuneric şi ştiu
ce înseamnă conştiinţa că orice ai face, oricât
ţi-ai ţipa neputinţele, spaimele, cu mâinile pe pereţi,
nu se ajunge la altă fiinţă.
acum ştiu. şi nu-nseamnă nimic asta.
şi dacă-mi amintesc de ceea ce a fost atunci adevărat,
nu înseamnă nici asta nimic. acum,
vorbele, fricile de atunci sunt fără culoare,
ca nişte desene dintr-o carte care acum
nici nu-mi mai place.

(într-o carte ar fi fost
mai simplu. acolo ajungea să te ridici de pe scaun,
într-o amiază, şi fără să crezi că ar începe
sau se sfârşeşte ceva, să părăseşti încăperea
cu mobilele bine ştiute, să cobori şi să mergi un timp
prin amiaza posomorâtă, pe străzile umede,
până ajungi, undeva, la marginea oraşului.
asta într-o carte.)

jocul în care te prefaci că eşti o alta fiinţă
şi dintr-o dată ştii să te apleci într-un anume fel
spre ea şi să-i spui lucruri minunate şi multe,
(cum niciodată n-ai fost în stare
s-o faci), jocul acesta, gâfâitor, sau uneori calm,
înscriind în jurul unei fiinţe vremuri, sau spaime
şi oprind timpul, sau, dimpotrivă, făcându-l adevărat
inimii. exact atât cât durează (jocul acesta de-a altă fiinţă).
un joc cu mâinile întinse.

(vorbe, nu?
o parabolă despre moartea în lumina uriaşă
a unui ochi cu străvezimi înşelătoare, mai încetinite,
şi se termină. şi pe urmă închizi cartea)

nu poţi s-o iubeşti chiar de fiecare dată.
de cele mai multe ori
o recunoşti doar. constaţi că o ştii mult prea bine,
că e inutil să mai încerci.

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti.

(însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele,
să însemne ceva-ceva ce nu se mai aşază
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine. că simţi.)

să fii în stare să fii lucrarea mâinilor tale,
a minţii tale, să fii de pildă închipuirea pe care ţi-o faci
despre o fiinţă. care există, pe care o vedeai
uneori foarte des – închipuirea despre unele împrejurări
în care acea fiinţă joacă un rol – ca într-o ştiută
piesă de teatru.

asta însemnând
că n-ai să mai vezi niciodată oasele mici ale gleznei
vreunei făpturi tinere – oprită, aşteptând,
printre case înalte.

însă, acum, eşti oprit în prag
şi-ţi spui că, uite, nu mai trece vremea – şi dac-au să crească
umbrele în spatele tău, în case de lemn greoaie,
să nu întorci capul, să-ţi spui doar că aici s-au oprit
şi timpul şi locul, şi nu mai au drum până la inima ta,
şi că s-a sfârşit totul.

ai putea să alegi – numai că nu mai sunt adevărate
feţele lor – cu pleoapele grele.
a trecut demult, au murit
ceasurile când mi se păreau minunate.

poţi să-ţi spui că ai fi în stare
cu adevărat să fii tu însuţi, o clipă, o vreme,
viaţa ei – şi să-ţi spui că ea ştie
asta – că ştie că atunci ar intra în carte,
cu toată viaţa ei, şi fiinţele care-i sunt
ei lumea. ar intra în fiinţa ta ca într-o carte
pe care tu n-o citeşti.

faţa ei aplecată pe care ai să vezi
cum se răsfrânge lumina bolnăvicioasă de afară şi ea
chiar să creadă că eşti real. şi afară să ningă cu mulţi
fulgi funebri, şi tu să îi vorbeşti, fără să te mai asculţi.

că-
ci nu mai există de la un punct urmare.
(dar asta se-nvaţă în timp şi cu spaimă
se acceptă.)

(amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă
din mâini se pot rostogoli foarte departe
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna,
din ce în ce mai lungă, în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)

urare

în dimineaţa asta, în staţia autobuzului 300, un bătrân cerşetor mi-a făcut o urare interesantă: “să ai multă carte!”. seamănă cu un alt îndemn, din urmă cu câţiva ani, făcut de un vameş la curtici. se pare că m-am conformat, dar la ce mi-a folosit?

wywh

same signifier, radically different signified.

ieri

– un târg de cadouri de crăciun, standul cu diverse sortimente de cafea. un domn în vârstă, cu şorţ verde şi ecuson ‘delicatesse’: ‘dom’le, regimul comunist a fost un regim criminal şi odios, deci cum putea să fie mai bun?!’

– jandarmii i-au băgat în dube pe cei câţiva protestatari ‘occupy’ din faţa TNB – era ziua internaţională a drepturilor omului, dar ‘manifestaţia’ nu avea autorizaţie. what does this really look like? în rusia au fost peste 50 de mii de oameni care au protestat; e adevărat, şi unii dintre ei au fost arestaţi. simpatică a fost o replică a unui protestatar din piaţa universităţii: ‘parcă suntem la kremlin’. eh.

– ‘Bd. Lascăr Catargiu (fost Ana Ipătescu)’. şi când de gândeşti că era conservator, but that makes it even cooler :)

like

teenage on the train to king’s cross:

‘i remember like when i was like little, and i was like waiting for dad in this like place, and it was this like this tall sharp thing in front of me like and i was like standing there like, and he was like late and i was like feeling lost. i remember that like very well. i remember like…’

badmouth [sau boala]

you were an unhappy child
that doesn’t make your lying tongue alright
your badmouth has killed off everything we had
someone ought to rinse it out with soap

cos everything is poison
you’ll be the unhappy one
your lips taste of poison
you’re gonna be left alone

wash it out, wash it out, wash it out

ieri

biserica neagră, după prânz. un cuplu în vârstă se strecoară încet printre rândurile de bănci. ea: ‘hai să facem un tatăl nostru aici’. stau alături – el aşezat, ea în picioare – şi şoptesc rugăciunea. în mai puţin de două minute termină şi pleacă.

câteva rânduri mai în spate, în stânga, un cuplu se sărută. un alt cuplu desfăşoară o activitate similară şi pe rândul din dreapta.

morala?

formă primitivă de curtare

piaţa lahovari, ieri după-amiază. simt ceva scurgându-se în josul gambei, pe glezna dreaptă. mă uit în sus: nici păsări, nici aparate de aer condiţionat. la vreo 3-4 metri în spate, doi domni cu câte un pahar de cafea în mână, râzând. bănuiesc că au vrut să ţintească mai sus, dar gravitaţia le-a jucat o festă. şi nici n-or fi fost campioni la concursurile de scuipat din şcoala generală. bine că nu purtam pantaloni albi.

alte vieti

i’m not saying that my choice was good, but yours is disappointingly trite.

camila de pe andrássy

da

ieri foarte dimineata, am coborat pe peron la curtici sa fumez o tigara. un controlor amabil m-a salutat si m-a sfatuit sa ma las de fumat. sa ma ‘iau’ de altceva. de exemplu, de invatat.