aseară

- pentru că mirosea a noapte rece;
- pentru că s-a schimbat decorul, dar era tot cald;
- pentru că am băut vin fiert.

7 ноябрь

de dimineaţă reciteam o conversaţie care a avut loc în urmă cu exact doi ani. de pe un alt continent, se vorbea despre o aniversare de 90 de ani.

o chestiune personală [v.e.]

“Acum câţiva ani am fost să revizitez unele locuri din fosta URSS. Am ajuns la Leningrad, actualul Petersburg. În unul dintre cartiere unde în perioada sovietică exista metrou, acum nu se mai circulă decât la suprafaţă. Vă amintesc că oraşul este construit pe apă, pe o mlaştină. Acolo curge râul Neva, iar metroul e săpat foarte adânc. Ca să ajungi până jos, pe peronul metroului, mergi cu câteva rânduri de scări rulante. De ce nu mai circulă metroul în cartierul respectiv? Din simplul motiv că a fost construit pe un loc unde curge un râu subteran. În comunism, metroul funcţiona, vă asigur. Cum s-a întâmplat totul? În anii construcţiei existau proiecte şi termeni de finalizare bine stabilite, ca şi astăzi, însă atunci comanditarii aveau alte forme de sancţionare. Acea aripă a metroului trebuia să fie dată în exploatare la o dată exactă. Când s-a ajuns la un anumit tronson, s-a dat peste un râu subteran. Existau soluţii inginereşti de deviere a râului sau de deviere a liniei metroului, însă timpul nu mai permitea acest lucru. Termenul era termen. Partidul nu ierta amânările unor astfel de lucruri. Şi atunci s-a apelat la alţi specialişti, din alt domeniu. S-a găsit soluţia genială şi finală: să se îngheţe râul. Aşa că s-au instalat nişte congelatoare atomice imense şi s-a îngheţat râul, sursa de apă. Vă întrebaţi care sunt costurile unor astfel de instalaţii şi ale menţinerii lor în permanentă funcţionare? Acestea sunt false întrebări. Instalaţiile despre care vorbim sunt opere de artă totale, ele nu suportă asemenea întrebări. (Şi, apropo, de unde până unde operele de artă totale, operele de ştiinţă totale au de-a face cu profitul, utilul şi, cu atât mai mult, cu întrebările? Ele sunt scopuri în sine.) Astfel de soluţii nu ar exista niciodată în ţări cu alte regimuri politice. Dovadă că instalaţia a funcţionat până la prăbuşirea URSS.
A venit democraţia şi congelatoarele s-au oprit, apa a inundat metroul şi poporul a ieşit la suprafaţă şi a văzut că pe roşul flamurii sovietice a scris cineva cu alb: aloc-acoC – pardon, invers: Coca-cola.”

Două concluzii:
1. M-am liniştit: am avut dreptate. Se construieşte un tronson de metrou la poalele blocului unde stau. Se construieşte de mult. Construcţia a început înainte de 1990, dar a fost întreruptă. S-a relut acum câţiva ani; eu ştiu şantierul de la începutul lui 2003. În fiecare an, ultima cifră a termenului de finalizare a lucrării se schimba: 3 în 4, 4 în 5, 5 în 6 etc. La un moment dat cred că s-a plictisit şi pictorul de cifre sau poate a considerat inutilă consumarea vopselei, aşa că termenul a rămas prin 2007. De curând am aflat că nu mai sunt fonduri şi lucrarea se va întrerupe, din nou, pe o perioadă nedeterminată. Coca-Cola însă avem din belşug.
2. Povestea lui Valer şi a fratelui său nu este o hiperbolă. Cănuţa cu apă pentru părinţi este reală, ca şi căldarea smălţuită, tractorul cu o sută de litri de apă, fântâna cu apă ca lacrima, biserică şi cruce de două tone, cele cinci fântâni cu cinci biserici cu cinci cruci de trei tone, iazul de la marginea satului, şanţul de douăzeci de kilometri până la Nistru, cei zece kilometri pătraţi din oceanul Pacific, casa părintească reconstruită pe fundul oceanului, sub cupolă de sticlă la cinci kilometri adâncime, staţia atomică de filtrare a apei, cele trei nave pornite spre Polul Nord, cele două mii de urşi polari şi zece mii de foci care au arat un aisberg, baza nucleară de topit gheţari cu un reactor pentru producerea curentului electric şi un generator în jurul căruia erau montate douăzeci de milioane de rozete cu câte un chiftilnic care în douăzeci de minute au lăsat Polul Nord în jos cu cincizeci de metri. Datoria este datorie.

anchetă [e.d.]

mi-e sufletul hrană pustie,
de dat la câini, după beţie
şi nu mă doare digestia plăpândă
şi nici privirea sângerândă,
aş alerga în haine incolore,
întinse peste munţi şi ore
mi-aş conspira salvarea răsucită
pe-un deget fără cuvânt şi ispită,
m-aş încolţi savuros într-un colţ
şi mi-aş întoarce sufletul pe dos;
cu prima ocazie m-aş demasca radical
şi-aş aştepta cuminte apelul penal,
m-aş arunca la pârnaie pe veci
şi-aş înghiţi literele seci,
aş pune la loc orele-n zile,
mi-aş răspopi degetele febrile,
aş arunca peria în spate
şi-aş mesteca frunzele late,
m-aş da peste cap de trei ori
şi-aş cerne ani şi culori.

doar tâmpla mi-e moară şi vânt -
pe cuvânt.

ceaţă… [ada]

ochii-mi pleacă de pe faţă, se rostogolesc prin gheaţă…

dar cred că mă repet.

poveste de iarna – continuare – [b.o.]

Aici gândurile i se întrerupseră brusc: sub teiul secular se afla băieţelul de ieri şi prinţul simţi în suflet o linişte deplină.
Soarele strălucea, cerul era albastru-livid. Băiatul se apropia încet de casă. În sfârşit, venise atât de aproape, încât i se puteau desluşi obrajii roşii şi nasturii de la căftănel… Băieţelul se apropiase de casă, se oprise lângă pridvor şi privea în jur. Miatlev îl strigă pe Afanasi şi-i porunci să-l poftească pe călător. Cât ai clipi din ochi, Afanasi, îmbrăcat într-o livrea peticită, încălţat cu nişte cizme de pâslă rupte, cu un joben caraghios pe creştetul capului, deschise uşa grea în faţa micului musafir şi, rânjind şi bătucind zăpada sub picioare, îi făcu semn cu mâna să intre.
În sfârşit, băiatul intră în cameră. Era fără paloş. Buzele-i plinuţe se mişcară uşor într-un zâmbet sfios. Prinţul îşi aminti numele ciudat.
- Domnul van Schonhoewen?
Îşi deschise braţele prietenos şi porni în întâmpinarea musafirului, fără să-şi dea seama că nu-şi acoperise cu halatul cămaşa de dantela sfâşiată.
- Vai! exclamă băiatul şi se întoarse cu mare iuţeală.
„Mda, îşi aminti prinţul numaidecât, pesemne că arăt ca după beţie.”
Afanasi se retrase închizând uşa. Prinţul voia să-l încurajeze pe băiat, să-i spună firesc: „Ce-i cu tine, prostuţule? Ce zici, vrei să-ţi arăt nişte poze colorate?” Băiatul însă izbucni în râs, arătându-şi dinţii de un alb strălucitor, se cuibări, aşa cum era, în fotoliu şi privi liniştit spre stăpânul casei: „Ei bine?”
- Da, zise Miatlev, zâmbind prosteşte. Nu doriţi nişte ciorbă?
Se pare că băiatul se familiarizase perfect şi, pesemne, agitaţia lui Miatlev îi dădea curaj, de parcă e l era stăpânul casei, iar prinţul, nu se ştie de ce, venise la e l.
- Maman nici nu-şi închipuie unde sunt eu acum, rosti musafirul. V-aţi speriat de mine atunci? Credeaţi că pot să vă lovesc cu paloşul?… Nu?
- Domnule van Schonhoewen, zise Miatlev. Dar de ce aţi dorit să vă întâlniţi cu mine?
Musafirul râse. Înserarea se lăsa cu repeziciune. Afară totul se colorase în albastru. De departe se auzea dangăt de clopot.
- Uite-aşa, spuse băiatul şi plescăi din limbă. Despre dumneavoastră se vorbesc multe, continuă el şi plescăi din nou. Şi mi-am zis: hai să vedem.
- Ce se vorbeşte?
- Multe şi mărunte.
- Cine vorbeşte? Întrebă Miatlev uimit. Şi de când viaţa celor bătrâni trebuie să-i intereseze pe copii?
- Dar e interesant, râse băiatul.
- Nu-i nimic interesant, se supără Miatlev şi porunci lui Afanasi să-l conducă pe ştrengar.
Musafirul însă găsi de cuviinţă să se vâre sub masă, refuzând să iasă de acolo, iar Afanasi, neputincios, se târa în patru labe, se tânguia, minţea, îndruga verzi şi uscate:
- … iaca, o să vă… uite-acuşi… unde-o fi biciul meu?… Prinde-l pe neastâmpărat… Apoi începu să-l roage: Domnule, sunteţi căutat. Cinci lachei şi şapte soldaţi cu felinare, cu făclii, cu alebarde aleargă prin curte şi vă caută, i-a trimis mama dumneavoastră, domnule…
Băiatului îi plăcea jocul şi râdea să se prăpădească, în vreme ce doi oameni mari încercau să-l păcălească şi să-l scoată de sub masă. În sfârşit, izbutiră, şi Afanasi îl conduse pe musafir afară, boscorodind fără contenire.
- O să mai vin pe la dumneavoastră, spuse băiatul la despărţire, încheindu-şi cu mâna subţirică nasturii la caftan. Să nu vă temeţi de mine…

aproape citat [p.e.]

mă îndrept în direcţia în care mă poartă documentele, apoi fie ce-o fi.

aşa da

pe zidul unei clădiri de lângă intrarea în cişmigiu este scris: ‘FEMEI, NU TOLERAŢI MISOGINII!’

poveste de iarnă [b.o.]

În faţa lui se afla un băieţel cu obrajii roşii, încruntat, îmbrăcat într-un căftănel ţărănesc, cu pâslari negri în picioare. Micuţul oaspete neaşteptat stătea provocator, apărându-se cu un paloş de lemn. Paloşul tremura în mânuţa-i îngheţată, degetele celeilalte strângeau o crenguţă de scoruş, ale cărei bobiţe purpurii sclipeau ca nişte mărgele de bâlci.
Venise, pesemne, de departe, din adâncul desişurilor, dintr-o altă lume, înotând prin omătul pufos, sprijinindu-se în arma de lemn ca într-un toiag.
– De unde eşti, băiatule? întrebă Miatlev încet.
– Nu cumva doreşti să te scalzi în propriu-ţi sânge? strigă băiatul.
– Ia te uită! se zăpăci Miatlev. Dar la ce vă trebuie crenguţa de scoruş?
Băiatul râse cutezător şi îl ameninţă cu paloşul. Vântul îngheţat se înteţea din ce în ce mai mult. Mânuţa care strângea paloşul era învineţită şi încordată, însă cea în care ţinea crenguţa de scoruş îl uimi pe Miatlev: degetul cel mic era depărtat aşa de graţios, ca şi când în faţa prinţului se afla un îngeraş ţinând o ramură de măslin, şi prinţul simţi că se fâstâceşte din pricina întrebării sale.
– Care scoruş? întrebă dispreţuitor băiatul. Unde ai văzut scoruş, nefericitule?… Vrei să te gâdil pe burtă cu ăsta? rosti el ameninţând din nou cu paloşul.
– Ce faceţi cu scoruşul? întrebă Miatlev. Cu crenguţa aceea…
– O pun pe mormântul tău, spuse băiatul cu glas răsunător.
– Ce spuneţi? se fâstâci şi mai mult prinţul. Dar care e numele domniei-voastre?
– Eu sunt din nobilul neam van Schonhoewen, spuse băiatul cu gura îngheţată de frig.
– Oare băieţii mici au voie singuri… într-un parc pustiu…
Băiatul râse din nou.
Prinţul se îndreptă hotărât spre casă.
– Fricosule! strigă băiatul, agitând paloşul. O să vezi tu!… şi porni şchiopătând spre desişurile din fundul parcului, prăvălindu-se în zăpadă, sprijinindu-se în paloş, şi curând dispăru din vedere.

publicitate [i.ö.]

18-STONE WATCH, MOVES IN REVERSE
not only do the arms move in reverse, but the numbering on the face is reversed as well, thereby making the owner younger by the hour!

THE SAME WITH BUILT-IN ALARM
also works in reverse. if you set your alarm for six in the morning, the clock will wake you at six the previous morning.

septembrie

a venit,
a venit toamna.

răsalaltăieri.

astazi

nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape.

(încă)

aş vrea o viaţă. asupra adjectivului/elor nu m-am hotărât.

tonight

it’s an unknown place for me. wish i could understand. wish i could make things easier. wish i was there.

iulie

în sfârşit, am floarea soarelul în vază. sunt cinci, dar stau cu capul în jos de când le-am adus. la loto nu am câştigat. sunt obosită şi fără recoltă de cuvinte. resursele devin din ce în ce mai mici. în timpul zilei e soare, seara plouă.

iunie

whatever.

gaypride, bucureşti 2009

baloane de săpun

cu steag, steaguri, baloane şi muzică

sub curcubeu

alte baloane de săpun

curcubeu la parlament

în marş

curcubeu în marş

presă şi suporteri

juxtapunere

pentru comparaţie cromatică

anul ăsta doar în staţionare

steag-curcubeu

m.s.

ea este curva mizzi care pentru zece lei face orice, el este tânărul intelectual preocupat de imponderabile ontologice şi sfâşiat de apartenenţe contradictorii, deci în nici un caz curvarul care trebuie să plătească pentru sex.

hai, 6A!

pe terenul de fotbal al şcolii de vizavi de piaţă era un meci în care arbitrajul îl făcea o fată.

mai

în seara asta am o nerăbdare vecină cu fuga. mă rod palindromuri şi cântece, mi se lipesc consoane de retină, mă poartă în braţe vocale. atmosfera e liniştită, a plouat mai devreme, se întunecă în şoaptă. aştept.

tomates verdes fritos

cronologic

- au urlat ţevile, dar măcar pentru ultima dată;
- supraveghetorul meu de săptămâna asta nu a fost deloc încântat de job, însă înainte să plec mi-a spus că se bucură că m-a cunoscut;
- instalatorul i-a explicat lui bubu cum stau lucrurile cu homosexualitatea;
- unele glume nu sunt amuzante: dermatita bazaconoasă;
- my life starting this fall: dosare de acreditare, rujuri, policronie.

- un bătrân ştirb cânta la acordeon pe trotuar când am ajuns acasă.

راوي [s.m.]

‘i’m telling you stories. trust me’ [j.w.]

pattern

- mirosea a iarnă în seara asta.
- ştiu.
- cuvintele sunt ca insectele.
- ştiu.
- în decembrie mirosea a primăvară.
- ştiu.
- gramatica e ca un anotimp.
- ştiu.
- în seara asta cuvintele miros a frig.
- ştiu.
- şi totuşi azi a fost soare.

- sunt aici.
- ştiu.

diagonale [c.b.]

tout mes regrets sont au bout de mes doigts.

entry dintr-un blog pe care nu-l are [g.t.]

Trec anii, trec lunile-n goană
Şi-n zbor săptămânile trec.
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul şi plec.

Salutări monografice

‘Scumpe Domnule B.,
Ca măsură pregătitoare a şedinţei plenare în care urmează să se stabilească situaţia exactă a lucrărilor şi modalităţilor de redactare a monografiei satului Drăguş – sunteţi rugat să depuneţi până în ziua de 28 sept. c., întreg materialul monografic (dosar cu fişe şi redactări) pe care îl deţineţi, la Seminarul de Sociologie.
Contez, ca întotdeauna, pe devotamentul dvs. monografic şi nu mă îndoiesc că veţi depune, acum când prin publicare străduinţele noastre îşi vor primi răsplata cuvenită, un nou zel şi o nouă putere de muncă pentru a duce lucrările monografice la bun sfârşit.
Cu această speranţă, primeşte cele mai cordiale salutări monografice,
D.G.
22 sept. 1933′
(218, 63, 3)

not bored

so far i could identify one good thing in the specific functioning of my brain: many things i have gone through seem new to me.

3 ani

bătrânii spun că apa trece şi spun ca pietrele rămân,
dar lucrul altfel se petrece pe vechiul nostru glob bătrân.
că piatra orişicât de tare se macină şi trece stând,
iar peste trista-i măcinare doar apele rămân curgând.

anbeten

just practicing my verbs.

două zile

seamănă un pic cu o boală, doar că am poftă de mâncare. a fost întunecat şi frig azi. mi-a îngheţat faţa şi mi-au înţepenit degetele pe ţigară. raluca s-a speriat puţin când am cerut un ceai în loc de notă. aşteptăm provincia şi refacerea.

4

three is a charm.

dintr-o declaraţie a lui HB

“Între 24 februarie şi 6 martie 1945, P povestea că la un moment dat R, fiind prim ministru, supărat de ofensiva comuniştilor, refuza să mai participe la consiliile de miniştri, pretextând că e bolnav. Din această pricină lucrările întârziau şi cum el era mai simpatizat dintre comunişti de către acesta, s-a dus la R să-l îmbuneze.
R i-ar fi spus că nu înţelege felul în care e tratat şi atunci P, glumind, i-a spus: ‘Uite, domnule general, eu am învăţat o vorbă de la tatăl meu, pe care ar trebui să o înveţi şi dumneata: când cineva e hotărât să facă politică, trebuie să se deprindă să înghită în fiecare zi câte o şopârlă vie’” (218, 60, 216).

dec

i’m not here.

nov

space does odd things to people. at least to me. mi se pune un nod in gat. nu stiu de ce nu poate fi. poate sunt diferentele, poate e neputinta mea.

ceci n’est pas une chanson [d.d.]

you can tell from the scars on my arms, and the cracks in my hips, and the dents in my car, and the blisters on my lips that i’m not the carefullest of girls

you can tell from the glass on the floor, and the strings that are breaking, and i keep on breaking more, and it looks like i am shaking, but it’s just the temperature

and then again, if it were any colder i could disengage, if i were any older i could act my age, but i don’t think that you’d believe me, it’s not the way i’m meant to be, it’s just the way the operation made me

and you can tell from the state of my room that they let me out too soon, and the pills that i ate came a couple years too late, and i’ve got some issues to work through

there i go again, pretending to be you, make-believing that i have a soul beneath the surface, trying to convince you it was accidentally on purpose

i am not so serious, this passion is a plagiarism, i might join your century, but only on a rare occasion

i was taken out before the labor pains set in and now behold the world’s worst accident: i am the girl anachronism

and you can tell by the red in my eyes, and the bruises on my thighs, and the knots in my hair, and the bathtub full of flies that i’m not right now at all

there i go again, pretending that i’ll fall, don’t call the doctors cause they’ve seen it all before, they’ll say just let her crash and burn, she’ll learn, the attention just encourages her

and you can tell from the full-body cast that i’m sorry that i asked, though you did everything you could (like any decent person would) but i might be catching so don’t touch, you’ll start believing you’re immune to gravity and stuff

and you can tell from the smoke at the stake that the current state is critical, i don’t necessarily believe there is a cure for this, so i might join your century, but only as a doubtful guest

i was too precarious, removed as a caesarian, behold the worlds worst accident: i am the girl anachronism

orange si securitatea

poate sunt eu un pic prea prinsa in ceea ce citesc, insa nu pot sa nu vad mesajul orange ca pe un exemplu de surveillance – by corporations, this time: “orange film: pacat ca ai pierdut filmul de miercuri. trimite FILM la 241 pentru un nou bilet”. miercurea trecuta trimisesem mesaj pentru bilet, dar la film nu a ajuns nimeni.

sighet [delayed]

stele si ghimpi

harta

culoar

roluri

haine

lumina

dincolo de vizeta

lumini

fructele soarelui

make america the greatest country again?

i have something better. how about you thwart your world dominance? take your claws off other peoples’ resources? pull out the troops and the contractors? stop using human rights as justification for military intervention? repent and pay for the billions of killings? stop using tokens for racial, gender, class, sexual prejudices and inequalities? provide women with the right to choice? stop devastating the environment? abolish corporations’ interests? give back the stolen lands?

dedicatie [P.P. pentru L.P.]

“Iubitului meu cumnat
L.P. (zis Br…oiu) – ieri: iudeo-comunisto-kominternaţionalist, azi: şovin român mâncător de unguri şi fugar american, – în fond: om de treabă şi niţeluş ‘carierist’, cum şade bine junelui daco-roman.
Cu rugămintea de a-şi preciza (dacă îl ţin curelele!) poziţia ideologică spre luminarea adepţilor lui Stelian Popescu, Maniu, vajnicii lui admiratori actuali.
Un salut cordial de la un kulak oltean bolnav de spleen şi neant, care spune ‘încurcă-i, drace’ ca să se amuze princiar într-o cetate ilfoveană cu mitocani oripilanţi,
P.P.

25. Sept. 1946″
(218, 10, 414)

optimist query

when will i grow out of the couple of things that keep coming back to haunt me?

[l.a.]

and i wish i could describe this to you a little better, but i can’t talk very well right now cause i’ve got this damn gas mask on. so i’m just gonna stick this microphone out the window and see if we can hear a little better.

tardy but enriching epiphany [p.r.]

am înţeles, în sfârşit, ce înseamnă bărbăţia:

“[…] ţi se dă drumul, eşti gata să începi a deveni bărbat, gata adică să-ţi alegi noi apartenenţe şi afilieri şi părinţii tăi de adult, părinţii aleşi […] Şi cum se aleg ei? Printr-o serie de accidente şi prin multă voinţă. Cum ajung ei la tine şi cum ajungi tu la ei? Cine sunt? Ce reprezintă această genealogie care nu este genetică? În cazul meu erau bărbaţii la care-mi făcusem ucenicia […], bărbaţii care m-au şcolit, bărbaţii din care mă trag. Toţi erau remarcabili pentru mine, fiecare în felul lui, toţi erau personalităţi cu care să te măsori, mentori care întruchipau sau îmbrăţişau idei puternice şi care m-au învăţat pentru prima dată cum să navighez prin lume şi printre cerinţele ei, părinţi adoptaţi care, fiecare la rândul său, trebuiau abandonaţi cu tot cu moştenirea lor, trebuiau să dispară, lăsând astfel cale liberă pentru acea stare de orfan absolut care este bărbăţia. Când te afli acolo, în larg, singur-singurel”.

B.Z.

“Rog să mi se acorde dreptul de a:
1) citi cărţi literare şi ştiinţifice româneşti
2) revistele: Analele Româno-Sovietice, Lupta de clasă şi Studii pentru o pace dreaptă
3) de a avea încă un rând de schimburi în celulă pentru a nu umbla gol cele două zile când se spală
4) de a bea ceva cald dimineaţă”.
(218, 37, 148)

alte vieti

i’m not saying that my choice was good, but yours is disappointingly trite.

L.P.

9 aprilie 1954: “Întrebat asupra faptelor ce i se impută, acuzatul a răspuns următoarele:
Refuz să răspund la orice întrebare, refuz să mă apăr, refuz a primi să fiu apărat de apărătorul din oficiu BĂLĂCEANU” (218, 21, 111).

17 aprilie 1954: “La orele 2, adică cu o oră înainte de ora fixată pentru execuţie, ne-am deplasat în celula condamnatului, încunoştiinţându-l că a sosit timpul să expieze faptele săvârşite şi întrebat fiind dacă are ceva de mărturisit sau vreo dorinţă ce i-ar putea fi îndeplinită, la care a răspuns negativ” (218, 21, 244).

3

the intervals are almost equal. but the first seems so much longer, fuller, at home.

vineri

so the shit hit the fan.

concepts of appropriateness [n.c.]

i am not guilty.
my helplessness is so great,
that i cannot even be blamed for my helplessness.
so, please, absolve me,
rivers and horses, anemones, aestheticians
and massacred cities!
i am helpless in my guilt
just like others are helpless in their trades –
and they will be fired.

oh, what am i to live from,
what am i to feed from,
when the whole of my incapability will be exposed?

nod

ma apuca poezia cand ies la tigara pe balconul platforma.